"Ar trebui ca o lege a educaţiei să fie valabilă 10 ani" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Ar trebui ca o lege a educaţiei să fie valabilă 10 ani"

Miercuri seară, moţiunea simplă pe educaţie, depusă la Senat de trio-ul opoziţional format din PNL-PSD-PC, a fost respinsă de senatori, după aproape trei ore de dezbateri aprinse, cu 51 de voturi pentru şi 65 împotrivă. Raţiunea respingerii este următoarea: conform Regulamentului, o moţiune simplă se adoptă cu votul secret al majorităţii senatorilor, iar din totalul de 137 de senatori, PNL, PSD şi PC ating doar cifra de 64 de senatori, cu 5 mai puţin decât numărul necesar pentru adoptarea moţiunii simple. Documentul depus la Cameră, cu titlul "Educaţia - de la supravieţuire la colaps", a fost iniţiat de 41 de senatori ai PNL şi PSD şi are drept ţintă proiectul de lege propus de Ministerul Educaţiei. "Domnule ministru Funeriu, direcţia în care doriţi să duceţi Educaţia este greşită. Reforma pe care o duceţi dumneavoastră şi Guvernul din care faceţi parte este greşită. Acţiunile şi politicile din domeniul Educaţiei se rezumă la disponibilizările a 15.000 de cadre didactice - o acţiune aberantă, salarii mai mici, diminuarea resurselor şi a investiţiilor din educaţie, lansarea unui proiect de Lege a educaţiei care rămâne sub nivelul nevoilor României şi în discordanţă cu practica europeană şi care va aduce daune elevilor, studenţilor, dascălilor şi familiilor de cetăţeni români", se menţionează în textul moţiunii. Semnatarii moţiunii susţin că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, "şi-a asumat un mare risc în privinţa acestui proiect, neacceptat tocmai de către acei factori asupra cărora efectele legii se perpetuează în mod direct - sindicate, rectori, părinţi, studenţi, elevi".

"Proiectul Legii educaţiei, în concepţia lui Boc, este o probă de diletantism, lipsit de viziune şi perspectivă, este un colaj peticit, care amestecă termeni juridici cu improvizaţii de psihologie, pedagogie şi management, fără a ţine seama de tradiţia şcolii româneşti", se mai arată în moţiune.

"În opinia mea, intervine brutal în zona care vizează tradiţia universitară"

Pe fondul luptelor politice iscate de legea învăţământului, l-am contactat în cursul zilei de ieri pe senatorul PSD Brăila, Ion Rotaru, unul dintre semnatarii moţiunii simple, pentru a afla care este, în opinia acestuia, capitolul legii care ar putea genera tot soiul de abuzuri, atât la adresa elevilor cât şi a cadrelor didactice. Astfel, Ion Rotaru, ne-a explicat că principalul pericol pe care l-ar putea reprezenta adoptarea proiectului de lege este acela că ar putea duce la numirea rectorilor doar pe baze politice. "Comentariile pot fi pe principiu. În esenţă, e un proiect de lege care vine şi încearcă să preia câteva elemente din legea educaţiei anterioare, însă nu rezolvă în niciun fel problemele de fond ale educaţiei şi, în opinia mea, intervine brutal în zona care vizează tradiţia universitară prin modul politic în care se vor numi rectorii în universităţi. Poate genera multe abuzuri! Rectorul ar trebui să fie desemnat de Senat şi nu de Guvern!", a declarat Rotaru.

În accepţiunea senatorului brăilean, o lege a educaţiei, pentru a fi scutită de distorsiuni şi pentru a nu genera tensiuni ar trebui să fie valabilă pe o perioadă de 10 ani: "Plecând de la ideea că trebuie să facem ceva constructiv pentru elevi şi profesori, ar trebui ca o lege a educaţiei să fie valabilă 10 ani, pentru că altfel va produce distorsiuni, nemaivorbind de faptul că această lipsă de coerenţă va genera o permanentă stare de nemulţumire a studenţilor şi elevilor. Ca şi concluzie, noi am votat pentru moţiune, ea n-a trecut, nici nu mă aşteptam să treacă, dar am reuşit să tragem un semnal de alarmă, ca să-i determinăm să gândească democratic aprobarea unei astfel de legi".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro