Protestatarii au cerut acordarea a 1,5 miliarde de coroane (58 de milioane de euro) subvenţii suplimentare de la stat, pentru a se garanta că suma totală pentru cheltuielile agricole în bugetul pentru 2010 nu va fi inferioară celei din 2009.
"Fermele se depopulează, în timp ce agricultorii care rămân primesc salarii de mizerie", a afirmat într-un discurs Jan Veleba, liderul Camerei agricultorilor cehi, organizatoarea manifestaţiei.
Manifestaţia s-a încheiat în faţa sediului Camerei inferioare a Parlamentului, unde deputaţii se pregăteau să examineze în a doua lectură proiectul de buget pe 2010. Adoptarea definitivă a bugetului este aşteptată la jumătatea lunii decembrie.
Prima asociaţie agricolă din Cehia, Camera pentru agricultură, reuneşte în special reprezentanţii marilor societăţi agricole. În schimb, o a doua organizaţie agricolă locală, Asociaţilor agricultorilor particulari, s-a distanţat de această acţiune de protest.
La sfârşitul lunii octombrie, producătorii de lapte din Cehia au vărsat aproximativ 500.000 de litri de lapte pe câmpurile din întreaga ţară, pentru a protesta faţă de preţul de livrare, pe care îl consideră prea mic, acţiune desfăşurată, de asemenea, la iniţiativa Camerei pentru agricultură.