• un tânăr din judeţul Vrancea a fost prins la Şuţeşti, în timp ce transporta marfa pentru care nu avea acte
Fierul vechi fără documente i-a adus o amendă usturătoare unui vrâncean, marfa fiindu-i confiscată.
La data de 9 martie, ora 12.00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Şuţeşti l-au depistat în trafic, pe DN 22, în localitate, pe un tânăr de 26 de ani, din judeţul Vrancea în timp ce transporta cu o autoutilitară deşeuri feroase.
Poliţiştii brăileni au efectuat verificări şi au constatat că şoferul nu deţinea documente de provenienţă pentru marfa transportată, fiind sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Cantitatea de 950 de kg de fier vechi a fost ridicată în vederea confiscării.