Aproape jumatate din firmele brailene nu si-au depus datele financiare pentru 2006 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aproape jumatate din firmele brailene nu si-au depus datele financiare pentru 2006

Aproape 4.000 de firme brailene, adica 42,6% din numarul total de societati obligate sa-si depuna situatiile financiare, risca amenzi cuprinse intre 2.000 si 30.000 de lei sau chiar dizolvarea pentru ca nu au comunicat la timp datele aferente anului trecut.
O analiza efectuata de Oficiul National al Registrului Comertului releva faptul ca, la 5 septembrie 2007, dintr-un numar de 9.331 de societati comerciale brailene cu obligatia de depunere a situatiilor financiare pentru anul 2006 la Registrul Comertului, doar 5.359 (57,4%) au depus situatiile financiare.

Obligativitatea este prevazuta de lege

Legea nr.31/1991 privind societatile comerciale stipuleaza, la art.185, faptul ca reprezentantii societatilor comerciale au obligatia ca, in termen de 15 zile de la data adunarii generale, sa depuna la Registrul Comertului copii pe suport de hirtie si in forma electronica de pe situatiile financiare anuale.
Termenul maxim de depunere a situatiilor financiare este stabilit prin Legea contabilitatii nr.82/1991 astfel: 28 februarie - pentru societatile care, de la constituire, nu au desfasurat activitate, caz in care, in locul situatiilor financiare, se depune o declaratie; 30 aprilie - persoanele juridice care aplica reglementarile simplificate, armonizate cu directivele europene, inclusiv microintreprinderile; 30 mai - pentru persoanele juridice care aplica reglementari contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara.
Nedepunerea situatiilor financiare in termenul legal atrage amenda contraventionala in cuantum de la 2.000 la 30.000 de lei, aplicata de Garda Financiara sau dizolvarea societatii, la cererea ONRC sau a oricarei persoane interesate, incepind cu data la care s-au implinit 6 luni de la expirarea termenului maxim de depunere a declaratilor financiare anuale.

"Fuguta, fuguta cu documentele la Registru"

Veronica Tuta, directorul ORC Braila, ne-a declarat ca, inca din luna martie a anului trecut, a fost demarata in instanta procedura de dizolvare pentru aproape 2.500 de societati comerciale brailene care nu au depus la Registru situatiile financiare pe anii 2003, 2004 si 2005. "Dintre acestea, aproximativ 40%, in momentul in care s-au trezit citate in instanta, au venit fuguta, fuguta cu documentele la Registru. In cazul societatilor care nu au depus situatiile financiare pentru anul 2006 vom proceda similar, insa incepind cu luna octombrie, cind, potrivit legii, se vor implini 6 luni de la expirarea termenului maxim de depunere a declaratilor financiare anuale", a explicat seful ORC Braila.
Veronica Tuta a adaugat ca recomanda comerciantilor sa se prezinte cu situatiile financiare anuale la Registrul Comertului, pentru evitarea sanctiunilor prevazute de lege.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro