Mergi la conţinutul principal

Aproape două tone de momeală, pentru stârpirea șobolanilor la Brăila

• timp de zece zile, echipele Serviciului de Utilitate Publică, de Administrare și Gospodărire Locală din cadrul Primăriei Municipiului Brăila au amplasat momeli pentru combaterea șoarecilor și a șobolanilor • în cadrul primei etape de deratizare, executată în luna aprilie, echipele SUPAGL au acoperit circa 760 de hectare din municipiu

 

Nu mai puțin de 760 de hectare de teren din cadrul Unității Administrativ Teritoriale Brăila au fost procesate de echipele Serviciului de Utilitate Publică, de Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Municipiului Brăila, în cadrul primei etape de deratizare din anul 2023, desfășurată în luna aprilie.  

„La deratizare, am folosit 1.800 kilograme momeală rodenticidă proaspătă (Nocurat Pastă și Rodexion micropeleți), fiind procesate circa 760 de hectare. Deratizarea a durat zece zile lucrătoare și s-a încheiat pe data de 10 aprilie. Pentru combaterea rozătoarelor, anul trecut, au fost amplasate pe domeniul public un număr de 340 de stații de intoxicare cu momeli specifice, pe durata a două etape, desfășurate primăvara și iarna. Având în vedere consecințele pandemiei de Coronavirus, s-a intervenit preventiv cu substanțe dezinfectante, ori de câte ori a fost necesar, în special în locurile de joacă pentru copii, pentru a proteja utilizatorii aparatelor montate în aceste spații, ne-a precizat directorul SUPAGL Brăila, Dumitru Munteanu.

În prezent, sunt în plină desfășurare tratamentele împotriva căpușelor și a larvelor de țânțari din municipiul Brăila și împrejurimi. Numai anul trecut, au fost supuse tratamentului de dezinsecție, dezinfecție și deratizare 30.000 de hectare de teren din zona UAT Brăila, prin pulverizare cu ceață caldă, ceață rece și tratament din elicopter (tratament avio), toate substanțele folosite fiind încadrate în categoria biocidelor cu agrement tehnic, avizate de Ministerul Sănătății. Valoarea totală a lucrărilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare efectuate de SUPAGL Brăila în anul 2022 a fost de 1.490.000 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro