Mergi la conţinutul principal

Aproape 7.000 de militari s-au vaccinat împotriva gripei porcine


Aproape 7.000 de militari, printre care şi o parte din cei aflaţi în misiune în Afganistan, s-au vaccinat împotriva gripei porcine, în condiţiile în care Ministerul Apărării a primit încă de la începutul lunii decembrie 33.600 de doze de vaccin gripal pandemic, informează MApN.
Potrivit unui răspuns al MApN, cele 33.600 de doze de vaccin reprezintă necesarul pentru imunizarea în regim prioritar a personalului medico-sanitar, personalului operativ şi de intervenţie, precum şi a militarilor care execută misiuni în teatrele de operaţii. Astfel, conform rapotărilor din teritoriu, înregistrate până la data de 8 ianuarie, au fost vaccinaţi un număr de 6910 de militari.
Ministerul Apărării susţine că în ultimele zile s-a înregistrat o creştere a cererii personalului armatei de a efectua vaccinarea împotriva gripei noi, inclusiv din rândul acelora care iniţial refuzaseră această vaccinare. "S-a trecut deja la vaccinarea cu vaccin gripal pandemic pentru toate persoanele cu vârsta peste 16 ani care solicită acest lucru, prin intermediul medicilor de familie din reţeaua sanitară a Ministerului Apărării Naţionale", se arată în răspunsul MApN.
Totuşi, MApN precizează că, în prezent, nu există niciun caz de gripă cu virusul A/H1N1 în rândul personalului din Armată şi că nu a fost semnalată nicio îmbolnăvire cu gripă porcină la militarii din teatrele de operaţii.
Patru persoane care contractaseră virusul gripal A/H1N1 au decedat de miercuri până joi, ceea ce ridică numărul deceselor la 100, în acelaşi interval fiind confirmate şi 131 de noi îmbolnăviri, dintre care cele mai multe, 24, în judeţul Botoşani, potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat patru decese la pacienţi bolnavi de gripă porcină şi au fost confirmate 131 cazuri noi de gripă A /H1N1 în 24 de judeţe, plus municipiul Bucureşti. Numărul total de cazuri confirmate de la debutul pandemiei până în acest moment ajunge astfel la 6.386, dintre care 100 decese.
Dintre cazurile nou confirmate, 24 au fost depistate în judeţul Botoşani, 13 în Bucureşti şi 11 în judeşul Cluj.
Până în prezent, în România au fost vaccinate 516.905 de persoane împotriva virusului pandemic, potrivit Ministerului Sănătăţii. Dintre acestea, peste 300.000 au fost vaccinate în perioada 4-10 ianuarie 2010, nefiind înregistrate reacţii adverse importante la imunizare, spun reprezentanţii ministerului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro