Defecţiunile autoturismelor aflate în trafic pot duce la producerea unor evenimente rutiere grave. Pentru a preveni astfel de incidente neplăcute, timp de o lună de zile, rutieriştii brăileni şi inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au acţionat în trafic, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Poliţiştii brăileni au dat peste 130 de amenzi, la maşinile controlate fiind constatate defecţiuni la sistemele de frânare, de direcţie şi de iluminare. Unele dintre autovehicule nu aveau efectuată inspecţia tehnică periodică.
În perioada 4 decembrie 2014 - 5 ianuarie 2015, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-general de poliţie Petre Tobă, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii şi lucrătorii RAR au ieşit la "vânătoare" pe şosele. "Echipele de control au verificat, în special, buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie, a instalaţiei de iluminare/semnalizare, precum şi a reglajului acesteia, legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate. De asemenea, poliţiştii au verificat autenticitatea seriilor de identificare a vehiculelor, concordanţa datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, deţinerea inspecţiei tehnice periodice, precum şi utilizarea anvelopelor de iarnă şi uzura acestora", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cadrul activităţilor, au fost verificate 579 de autovehicule, dintre care 128 de marfă, 389 de autovehicule cu o capacitate mai mică de 8Â1 persoane, şi 62 de autovehicule folosite în regim de taxi. Au fost aplicate 132 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 127 la OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv una pentru defecţiuni la sistemul de frânare, una pentru defecţiuni la sistemul de direcţie, 31 pentru defecţiuni la sistemul de iluminare şi 23 pentru alte defecţiuni. Alte 7 amenzi s-au dat pentru neefectuarea inspecţiei tehnice periodice. Tot în urma acestor controale, au fost reţinute 4 permise de conducere şi au fost retrase 60 de certificate de înmatriculare, dintre care 7 pentru neefectuarea inspecţiei tehnice periodice şi 53 pentru defecţiuni tehnice.
Poliţiştii atrag atenţia şoferilor să verifice permanent data de expirare a inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului şi să nu circule cu maşini care au defecţiuni, întrucât îşi pun viaţa în pericol.