Diamantul „Blue Moon" i-a revenit magnatului imobiliar Joseph Lau, condamnat în 2014 pentru corupţie la Macao, capitala mondială a jocurilor de noroc, care a renumit piatra „Blue Moon of Josephine", în semn de omagiu pentru fiica sa de şapte ani. În ajun, miliardarul din Hong Kong, cheltuise 28,5 milioane de dolari pentru un diamant roz montat într-un inel, de 16,08 carate, redenumit imediat „Sweet Josephine". Potrivit persoanei care a condus licitaţia, „Blue Moon" a doborât mai multe recorduri, „cel pentru cel mai scump diamant, indiferent de culoarea sa, cel pentru cea mai scumpă bijuterie vândută la licitaţie, şi cel pentru preţ pe carat".
Diamantul rectangular, cu dimensiunile de 1,55 centimetri pe 1,34 centimetri, fusese estimat înainte de vânzare la suma de 35-55 milioane de dolari. Nu este prima dată când Joseph Lau (64 de ani) îi oferă fiicei sale bijuterii rare. În 2009, el a oferit, potrivit presei, 9,5 milioane de dolari pentru un alt diamant albastru, redenumit „Star of Josephine".