Zeci de hectare de culturi agricole pe raza judetului Braila sunt în pericol de a fi compromise total din cauza ploilor abundente din ultimele zile. Asa cum au explicat specialistii agricoli, pericolul deriva din instalarea fenomenului de baltire, în zonele unde precipitatiile au avut caracter de aversa. În astfel de zone, apa în exces sufoca pur si simplu plantele, care ulterior se ofilesc si mor.
Cele mai afectate zone sunt în nordul si vestul judetului, unde au fost înregistrate precipitatii care, pe alocuri, au depasit 120 litri/mp. "Si la nivelul judetului nostru s-au înregistrat foarte multe precipitatii. Am avut zone, în special în partea de vest si de nord, unde punctual s-au înregistrat cantitati ce au depasit chiar si 120 de litri pe metru patrat. Au existat însa si zone unde cantitatile s-au încadrat, cât de cât, în limite normale, cu o medie a precipitatiilor între 38 si 40 de litri pe metru patrat, extrem de benefice pentru plante", ne-a declarat Traian Cismas, directorul executiv al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Braila.
Reversul medaliei, în cazul ploilor în exces, consta în saturarea pamântului de umiditate, fapt ce conduce la sufocarea plantelor, cu precadere în cazul culturilor de porumb, care sunt mai sensibile la acest fenomen. Pentru restul culturilor, la grâu si floarea-soarelui, de exemplu, nu au fost astfel de probleme, iar precipitatiile au picat tocmai bine pe fondul deficitului de apa în sol, de care se tot plâng în ultimii ani fermierii braileni. "Avem zone cu baltiri, unde culturile înca mai sunt sub apa. La porumb, în special, daca nu se retrage apa într-un timp cât mai scurt, exista pericolul de afectare a plantelor", a adaugat Traian Cismas. De asemenea, sursa citata a punctat ca specialistii Directiei Agricole Braila au început înca de la finele saptamânii trecute evaluarea starii culturilor în zonele cu precipitatii mari.
Cele mai recente date în acest sens arata ca au fost afectate culturile de floarea-soarelui, porumb, grâu, orz si legume pe o suprafata de 397,8 ha, în localitatile Ianca, Mircea Voda, Bordei Verde si Viziru. Pentru a tine situatia sub control si cu scopul prevenirii inundatiilor si a calamitatilor generate de ploi în exces, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a luat hotarârea punerii în functiune a 39 de statii de pompare/desecare în amenajarile de pe zona Terasa Brailei, dar si pe zona Calmatui - Gropeni - Chiscani, Terasa Viziru, Ialomita - Calmatui, precum si în Insula Mare a Brailei.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.