Un bărbat din Tufeşti care transporta cu un camion aproape 40 de tone de nisip pentru construcţii, fără a avea documente legale, a rămas fără marfă. Joi, între orele 15.00- 20.00, poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei au acţionat pe raza de competenţă, pentru prevenirea faptelor de evaziune fiscală şi protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
La ora 15.10, a fost depistat în trafic, pe DJ 203, în oraş, Dumitru C. (42 de ani), din comuna Tufeşti, care transporta nisip pentru construcţii cu autoutilitara cu semiremorcă. Bărbatul nu deţinea documente de provenienţă a încărcăturii. "Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a acestuia, cu amendă în valoare de 500 de lei, şi ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de aproape 40 de tone de nisip, care a fost lăsată în custodia unei societăţi comerciale de profil", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila
În aceeaşi zi, între orele 10.00- 15.00, poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Brăila au acţionat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale care se comit în domeniul silvic. Poliţiştii au verificat în trafic 8 autovehicule de transport şi au constatat două contravenţii, pentru care au dat amenzi în valoare totală de 1.850 de lei. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării, cantitatea de 4 metri steri lemn de foc (fag şi stejar), pentru care persoana depistată nu deţinea documente legale de provenienţă.