În cadrul campaniei de vaccinare împotriva gripei sezoniere au fost imunizate până în prezent 2.923 de persoane din municipiul şi judeţul Brăila. Medicii de familie brăileni au început campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere pe data de 18 noiembrie. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila a achiziţionat o primă tranşă de 17.700 doze de vaccin, câştigătorul licitaţiei organizate pe plan local fiind Institutul Cantacuzino Bucureşti, după cum ne-a precizat dr. Andreia Gavrilescu, purtătorul de cuvânt al DSP Brăila. "Vor fi imunizate gratuit persoanele de peste 65 de ani, cu sau fără afecţiuni cronice, bătrânii din azile şi alte categorii de persoane din unităţile de asistenţă socială", a precizat dr. Gavrilescu. Campania de vaccinare se desfaşoară anual şi are ca scop reducerea îmbolnăvirilor prin gripă. La Brăila, anul trecut au fost primite 50.000 doze de vaccin antigripal obişnuit.
Iniţial, vaccinarea gratuită a persoanelor cu risc trebuia să demareze la mijlocul lunii octombrie, dar un ordin al Ministerului Sănătăţii a amânat începerea campaniei cu mai bine de o lună. Până anul acesta, dozele de vaccin erau trimise în ţară de către Minister, însă pe ultima sută de metri a fost schimbată metoda de cumpărare a vaccinului. Astfel, direcţiile de sănătate publică din ţară au fost nevoite să organizeze licitaţii pentru achiziţionarea dozelor.