La matematică, unde au fost 169 de contestaţii, majoritatea notelor au rămas neschimbate, iar la unii candidaţi, din păcate, nota chiar a scăzut. Aceeaşi situaţie a fost şi la celelalte discipline, unde au fost ceva mai puţine contestaţii, foarte puţine note fiind modificate.
La istorie şi la geografie, la proba D, s-au contestat câte zece lucrări. La proba E, s-au contestat lucrări la: discipline tehnice - 47, biologie - 17, literatură universală - 12, limba engleză - 5, fizică şi informatică - 4, franceză, filosofie şi psihologie - 2, istorie şi economie - 1. La proba F s-au cotestat lucrări la: geografie - 6, istorie - 5, educaţie antreprenorială - 4, matematică, psihologie şi economie - 2, engleză, biologie şi filosofie - 1.
Pe ansamblu, au fost 15 teze cu diferenţe de peste un punct şi jumătate, ceea ce înseamnă aproape 3% din totalul contestaţiilor.
Promovabilitate finală - 72,81%
Una peste alta, au fost 69 de situaţii în care nota la contestaţie a trecut pragul fatal al notei cinci.
Concret, datele finale ale bacalaureatului, puse la dispoziţie de Inspectoratul Şcolar arată că la promoţia 2009 promovabilitatea a crescut cu peste două procente, de la 80,97 la 82,35%, iar pe ansamblu la examenul de bacalaureat promovabilitatea a crescut cu aproape 1,5 procente, de la 71,39 ajungând la 72,81%. Practic, din cei 69 care au obţinut o notă peste cinci la o disciplină după contestaţii, numai în situaţia a 42 de candidaţi a însemnat acest lucru şi promovarea examenului. A crescut cel mai mult numărul de medii finale între şase şi opt, şi în cazul promoţiei actuale împreună cu promoţia anterioară, dar şi numai în cazul promoţiei actuale.
Picaţi cu medii între 5.00 şi 6.00 au fost numai patru la promoţia actuală şi 28 din promoţiile anterioare.