Spitalul Judeţean de Urgenţă, ca ordonator de credite, a programat pentru mâine, 15 septembrie, procedura achiziţiei publice, prin cumpărare directă, în urma căreia să fie stabilită firma sau asocierea ce va executa lucrări de reparaţii la Morga - Medicina Legală, corpul de clădire din cartierul Hipodrom. Din descrierea contractului lansat în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) rezultă că lucrările cu pricina constă în înlocuirea cu tâmplărie PVC, igienizare morga cu amenajare duş, schimbare instalaţii apă rece, caldă şi încălzire, amenajare spaţiu de parcare şi intrare în cadrul Serviciului de Medicină Legală şi igienizări cu refacere a instalaţiei de apă caldă şi încălzire în cadrul spitalului. Valoarea estimată, fără TVA, a contractului este de 91.654,54 lei, adică echivalentul a circa 20.700 euro. Criteriul de selecţie a câştigătorului este "preţul cel mai scăzut". Firmelor interesate li se cere să finalizeze lucrările în maxim 30 de zile de la emiterea ordinului de începere. Termenul limită de primire a ofertelor expiră marţi, 15 septembrie, ora 09.00, iar trei ore mai târziu, la sediul autorităţii contractante, se deschid plicurile cu oferte.