• polițiștii brăileni sprijiniți de jandarmi au intervenit la 50 de evenimente, 48 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112 • s-au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.610 de lei • au fost suspendate patru permise de conducere și retrase patru certificate de înmatriculare
Miercuri, 16 august, în cadrul acțiunii „BLOCADA”, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 10 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.
„Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 50 de evenimente, 48 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.610 de lei.
Ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce patru permise de conducere și au retras patru certificate de înmatriculare”, au precizat polițiștii.
În timpul acțiunilor, polițiștii au constatat în flagrant o infracțiune. Astfel, joi, 17 august, la ora 04:00, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autourism pe Calea Călărașilor din municipiu. „În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta are dreptul de a conduce suspendat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat”, ne-au transmis polițiștii.