Aproape 100 de gospodării din Craiova au fost inundate în urma ploilor şi a topirii zăpezii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aproape 100 de gospodării din Craiova au fost inundate în urma ploilor şi a topirii zăpezii

De asemenea, apa a inundat 14 străzi din cartierul craiovean Brestei
Localnicii se plâng că au probleme de fiecare dată când plouă abundent. Autorităţile spun, însă, că locuinţele au fost construite pe fostele canale colectoare. Locatarii au ajuns în această situaţie după ce mai mulţi proprietari din zonă au ridicat case fără autorizaţie, pe canalul colector, iar acesta s-a surpat.
Autorităţile au mobilizat peste 100 de pompieri, jandarmi şi lucrători de la regia de apă pentru a-i ajuta pe oameni.
"Avem în jur de 14 străzi şi ele inundate. Avem 100 de gospodării, 60 de case, dintre care două şi căzute în timpul zilei, pentru că apa ajunge şi la 70 de centimetri, chiar şi un metru", a declarat prefectul de Dolj, Eugen Georgescu.
Este pentru a doua oară în această săptămână când zona e inundată în urma ploilor şi a topirii zăpezii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro