Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a anuntat ca a efectuat, in perioada 28 februarie 2007 - 20 octombrie 2008, plati in valoare de aproximativ 28 de milioane de lei (circa 7,8 milioane de euro), catre concesionarul activitatii de neutralizare deseuri de origine animala, SC "Protan", din care 17 milioane de lei (aproximativ 4,6 milioane euro) reprezinta plati efectuate in 2008. Anuntul APIA vine in contextul scandalului iscat de conflictul dintre Ministerul Agriculturii si SC "Protan", cind acesta din urma a anuntat ca sisteaza preluarea deseurilor de la contractori. In acelasi material, APIA a precizat ca in cursul acestui an a mai autorizat si a mai solicitat fonduri de aproximativ 7,3 milioane de lei, din care 3,6 milioane lei (987.000 euro) sint in curs de decontare, iar pentru suma de 3.7 milioane lei (1.021.418 euro) nu s-a obtinut avizul financiar din partea controlului financiar preventiv delegat. "Precizam ca APIA a aprobat si a solicitat fonduri pentru toate activitatile de neutralizare care au indeplinit criteriile de eligibilitate. Potrivit legii, APIA poate sa autorizeze la plata doar sumele aferente activitatilor desfasurate prin centrele de colectare/ procesare ale concesionarului care detine autorizatii sanitar-veterinare si de mediu. Din acest motiv, APIA nu a autorizat la plata suma de 2.641.723,35 lei (723.759,82 euro). Astfel, pentru activitatea desfasurata de "Protan" SA in anul 2006, APIA nu a autorizat la plata suma de 2.242.816,72 de lei (614.470,33 de euro) din urmatoarele considerente: lipsa autorizatiei de mediu (sucursala Roman si Suplacu de Barcau) - 1.955.499,49 lei; suspendare autorizatie sanitar-veterinara la sucursala Ploiesti - 140.927,55 lei; documentatii incomplete cu litigii in desfasurare la sucursala Gorj - 146.389,68 lei", se arata in comunicatul APIA. De asemenea, in acelasi material se precizeaza ca pentru activitatea desfasurata de SC "Protan" SA in anul 2008, APIA nu a aprobat deconturi in valoare de circa 100.000 euro, din cauza ca nu exista dovada incinerarii fainii proteice.