• programul de lucru al instituţiei a fost prelungit pentru a oferi şansa tuturor producătorilor agricoli să se încadreze în termenul limită de depunere a cererilor unice de plată, care este marţi, 15 mai • până acum aproape 79% dintre fermierii locali au îndeplinit deja procedura
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a făcut un apel către fermierii brăileni să se prezinte la data şi ora menţionate în invitaţiile trimise din timp de către instituţie pentru a asigura continuitatea procesului de primire a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2018. Cea mai recentă statistică privind numărul de cereri primite până acum indica 11.240 de astfel de solicitări vizând o suprafaţă agricolă de peste 182.200 ha, comparativ cu 14.275 cereri înregistrate în campania de anul trecut. “Precizăm că data limită de depunere a Cererilor Unice de Plată este 15 mai 2018, iar pentru utilizarea eficientă a timpului de lucru rugăm fermierii să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform Invitaţiei primite”, este apelul lansat de către conducerea APIA Brăila tuturor potenţialilor beneficiari. De asemenea, conducerea instituţiei a precizat că şi în weekendul ce urmează, ultimul dinaintea termenului final - marţi, 15 mai - funcţionarii APIA vor fi la serviciu pentru a primi cererile din partea fermierilor brăileni.
Sprijinul financiar acordat în cadrul schemelor şi măsurilor de plăţi derulate de APIA este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.