Apel criminal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Ucigașul femeii gravide din Măxineni cere să fie judecat pentru ucidere din culpă și nu pentru omor

Apel criminal

• dosarul crimei din Măxineni se află pe rolul Curții de Apel Galați, unde se judecă apelul formulat de inculpatul Petrea Nicolae, condamnat la peste 24 de ani închisoare, în primă instanță, dar și de procurori • în timp ce procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila cere pedeapsă mai aspră, inculpatul nu mai vrea să fie judecat pentru omor, ci pentru fapte mai puțin grave • la ședința din 23 septembrie, instanța a respins cererea formulată de inculpatul Petrea Nicolae, de schimbare a încadrării juridice a faptei • la o simplă analiză, inculpatul ar fi vrut să arate că a ucis din greșeală, numai că instanța nu prea l-a crezut, în condițiile în care probele anchetatorilor îl acuză de omor

 

Acuzat că i-a luat viața cumnatei gravide din Măxineni, inculpatul Petrea Nicolae, condamnat la peste 24 de ani închisoare, în primă instanță, a cerut la Curtea de Apel (CA) Galați să fie judecat pentru fapte mai puțin grave. Individul a formulat cerere pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, din omor calificat, în ucidere din culpă sau lovituri cauzatoare de moarte. Numai că instanța nu i-a dat câștig de cauză.   

Dintr-o simplă analiză a codului penal, constatăm că atunci când decesul unei persoane este rezultatul unei acțiuni neintenționate, de obicei din neglijență, fapta se numește ucidere din culpă. Pericolul social al unei fapte săvârșite din culpă este mai redus decât al unei fapte similare săvârșite cu intenție, iar pedeapsa este mai redusă.

Numai că în cazul ucigașului de la Măxineni, probele anchetatorilor au arătat altceva, nicidecum că acesta i-a luat viața cumnatei din greșeală. Oribila crimă a fost comisă  în octombrie 2021. La momentul atacului violent, M.Georgiana, care era însărcinată în 9 luni, cerea înfricoșată ajutor la numărul de urgențe 112, după ce cumnatul său incendiase intenționat locuința comună.  Femeia se afla în curtea casei, iar inculpatul  bănuia că aceasta anunța autoritățile despre faptul că el a pus focul. Înfuriat, Petrea Nicolae i-a aplicat cumnatei lovituri active, repetate, cu un cuțit de bucătărie, în zona toraco-cardio-pulmonară, leziunile fiind incompatibile cu viața. A rezultat decesul victimei și fătului de sex feminin, mort intrauterin prin întreruperea circulației materno-fetale, consecutiv decesului mamei

 

Explicațiile magistraților cu privire la cererile inculpatului

Inculpatul a formulat mai multe cereri, la instanța superioară, în data de 11 septembrie,   respectiv a cerut refacerea expertizei psihiatrice, întrucât la momentul efectuării acesteia nu s-au avut în vedere o scrisoare medicală și biletul de ieșire din spital. În această fișă medicală se preciza că în 2017 inculpatul a suferit un infarct de miocard acut care a determinat o stare generală influențată. Aceasta a fost noțiunea medicală utilizată, aspect care ar fi putut să aibă legătură cu discernământul său la momentul în care s-au săvârșit faptele. Judecatorii nu au admis însă cererile inculpatului.

După cum arată magistrații, inculpatul a cerut și schimbarea încadrării juridice a uneia din faptele deduse judecății, din infracțiunea de omor calificat, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, sau în infracțiunea de ucidere din culpă. ”În esență s-a susținut de către inculpat  că nu a dorit niciodată să o omoare pe victimă, cu care nu avea stări conflictuale, neavând intenția să o lovească  în inimă și plămâni , ci în cot, ca să îi sară telefonul din mănă. Însă victima s-a speriat și a venit înspre el, astfel încât, fiind întuneric, a lovit-o în inimă și în plămâni. A mai arătat inculpatul că prezintă diagnocticul de tulburare de personalitate disociată, iar acest diagnostic implică o stare de iritabilitate și emotivitate crescută, pe fondul căreia nu pot fi prevăzute consecințele faptelor sale”, se arată în încheierea de ședință a Curții de Apel Galați.

Instanța apreciază ca fiind nefondată cererea formulată de inculpat de efectuare a unui nou raport de expertiză medico-legală psihiarică, sub acest aspect la dosarul cauzei regăsindu-se suficiente probe care să permită pronunțarea unei soluții.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele deduse judecății, în înheierea de ședință a instanței superioare se arată că prin rechizitoriul din 2021 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor calificat, faptă comisă în noaptea de 20/21.10.2021, când pe fondul stării de panică și furie, generată de faptul că victima nu părăsise imobilul și sesiza autoritățile, inculpatul a văzut-o vorbind la telefon și s-a îndreptat către aceasta, apoi i-a aplicat , în mod activ și repetat,  lovituri cu un cuțit, fără a ține cont că era însărcinată în 9 luni. „Prin urmare, Curtea de Apel Galați constată că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare și reținută ca atare de prima instanță, apare ca fiind corectă ,motiv pentru care respinge, ca nefondată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecății, din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de ucidere din culpă sau în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte”, arată magistrații.

 

Condamnat pentru omor

Tribunalul Brăila a dat un verdict pe măsura faptei comise: 24 de ani şi 10 luni închisoare pentru ucigașul gravidei. După cum se arată pe site-ul instanței, la ședința din 7 martie, magistrații l-au condamnat pe inculpatul Petrea Nicolae la pedeapsa de 22 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (victima M. Georgiana), plus pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere. S-a constatat că inculpatul mai avea o pedeapsă de 4 ani şi 10 luni închisoare, din anul 2023, dată de Judecătoria Brăila. Inculpatul  a primit pedeapsa cea mai grea, de 22 de ani, la care s-a adăugat un spor din celelalte pedepse, el urmând să execute pedeapsa rezultantă de 24 de ani şi 10 luni închisoare. Individul a fost obligat la plata de daune morale către părțile vătămate, în valoare de peste 80.000 lei, dar și către serviciul de ambulanță și spital, pentru serviciile medicale acordate victimei, dar și pentru îngrijirile primite chiar de el, deoarece, după ce a comis cumplita faptă, a încercat să se sinucidă. 

Soluția din luna martie nu era definitivă, iar atât inculpatul cât și procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au formulat apel.

Dosarul a ajuns pe rolul CA Galați, în aprilie, însă de atunci au mai fost mai multe amânări pentru pregătirea apărării, prin avocat, a inculpatului. 

De la început, inculpatul Petrea Nicolae a spus că nu ar fi dorit să își ucidă cumnata, numai că loviturile aplicate nu au fost din greșeală, ci cu intenție, după cum a reieșit din probele polițiștilor și procurorilor. Și, cu toate acestea, inculpatul a făcut o încercare și a sperat că va scăpa cu pedeapsă mai ușoară, dar fără succes. Prezentăm în continuare soluția Curții de Apel Galați, din data de 23 septembrie, postată pe site-ul instanței: ”Respinge cererea formulată de inculpatul Petrea Nicolae, de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecății, din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. g) Cod penal, în infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (3) C.pen., sau în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 C.pen. Respinge cererea formulată de inculpatul Petrea Nicolae, de efectuare a unui nou raport de expertiză medico-legală psihiatrică. Dispune administrarea probei constând în înregistrarea video disponibilă pe aplicația Youtube. Dispune atașarea fișei de cazier actualizate a inculpatului Petrea Nicolae. Fără cale de atac”.  

Următorul termen de judecată în dosar a fost stabilit pentru data de 3 octombrie, când s-a dispus amânarea pentru 30 octombrie.

 

Acuzațiile anchetatorilor

Potrivit procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că în noaptea de 20/21 octombrie 2021, în jurul orei 03.45, inculpatul P.N. (n.r. - Petrea Nicolae – nume postat pe site-ul instanței), urmare a unei planificări meticuloase a detaliilor pe parcursul a două - trei zile, a pus în aplicare planul de a incendia imobilul familiei, cu scopul ca acesta să ardă integral. Intenția lui era aceea de a provoca suferință familiei sale, formată din mamă, frate și viitoare cumnată, urmare a nemulțumirilor vizând comportamentul acestora față de el. Ulterior incendierii locuinței, au stabilit anchetatorii, casa nu fusese cuprinsă de flăcări, aceasta doar mocnind în interior, iar bărbatul s-a năpustit asupra viitoarei cumnate. Potrivit organelor de anchetă, femeia purta o convorbire telefonică cu operatorul de la 112 în curtea imobilului, iar inculpatul, bănuind că aceasta anunța autoritățile despre incident, i-a aplicat lovituri active, repetate, cu un corp tăietor -înțepător (un cuțit de bucătărie), în zona toraco-cardio-pulmonară, leziunile fiind incompatibile cu viața.

Victima M.G. era însărcinată în 9 luni cu făt de sex feminin, mort intrauterin prin întreruperea circulației materno-fetale, consecutiv decesului mamei.

Inculpatul a recunoscut faptele comise. După cum au stabilit anchetatorii, bărbatul avea ură față de mama sa și a acumulat furie față de întreaga sa familie. Individul care a ucis-o pe femeia însărcinată în 9 luni a încercat să se sinucidă, el ajungând la spital unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Referitor la uciderea victimei, mai arată oamenii legii, inculpatul a arătat pe parcursul cercetărilor că nu a dorit în nici un moment să-i facă rău, să-i determine vreo suferință fizică cumnatei sale. Surse din anchetă au precizat că bărbatul și-a motivat fapta prin “starea de panică, inconștiență în care se afla”, generată de faptul că a auzit-o vorbind la telefon. Inculpatul era decis să dea foc la casă și nu dorea ca femeia gravidă să anunțe autoritățile sau rudele despre incendiu, întrucât astfel se putea interveni pentru stingerea focului, situație în care casa rămânea intactă.

După ce s-a produs oribila crimă, părinții tinerei erau în stare de șoc, însă au spus că tânăra ar fi mai avut probleme cu cumnatul său în trecut. Fratele lui, concubinul fetei, era la muncă în Germania. Nimeni nu a înțeles ce a fost în mintea bărbatului care i-a adus sfârșitul cumnatei însărcinate. “El și-a tăiat venele, mai bine se omora pe el, de ce a omorât sufletele alea”, au mai spus localnicii din Măxineni.

După ce prima instanță a dat sentința, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au spus că vor formula apel și cer pedeapsă pe viață.

Mai departe, instanța superioară va lua decizia finală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro