• autoritatea locală face demersurile pentru recuperarea clădirilor şi a terenului de pe amplasamentul fostei unităţi militare, după eşecul proiectului imobiliar propus de firma omului de afaceri Mircea Andreev
Au trecut 2 luni de la notificarea făcută de municipalitate către firma “APAN Motors”, privind rezilierea contractului de concesiune pentru lotul de teren plus clădirile aferente, situate pe amplasamentul fostei unităţi militare de la Caporal Muşat, şi încă nu s-a făcut transferul imobilului înapoi la Primărie. După cum a explicat viceprimarul Alexandru Jantea, comisia constituită special pentru preluarea imobilului încă nu a semnat procesul verbal de predare-primire, preşedintele acestei structuri, arhitectul şef Marian Ion, dorind să se lămurească în privinţa clădirilor ce ar urma să facă obiectul recepţiei. “Din informaţiile pe care le deţinem, firma APAN nu a contestat în instanţă decizia Primăriei de a rezilia contractul. Deocamdată, nu s-a finalizat toată procedura de predare-primire întrucât preşedintele comisiei care se ocupă de această problemă, arhitectul şef Marian Ion mai are de analizat nişte documente motiv pentru care, deocamdată, nu s-a semnat procesul verbal. Este vorba despre minuta unei şedinţe în care se face vorbire despre nişte imobile care erau pe acel teren şi care au fost predate într-o anumită stare către firmă, iar acum ar urma să le preluăm într-o altă stare, iar domnul arhitect vrea să aibă un timp de analiză, motiv pentru care nu s-a semnat procesul verbal”, a venit cu lămuriri sursa citată.
De precizat că hoţii au devastat pur şi simplu clădirea care a adăpostit comenduirea unităţii militare şi au furat mai multe elemente de susţinere ajungând în final să fie pusă sub un mare semn de întrebare siguranţa imobilului.
Ce se va întâmpla mai departe cu imobilul de acolo? Viceprimarul Jantea a explicat că după acţiunea de predare-primire un raport cu starea de fapt va fi prezentat consilierilor municipali, decizia finală urmând a fi luată de către aceştia în cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Municipal.
Reamintim că în data de 18 decembrie 2016 a fost termenul scadent până la care APAN trebuia să obţină autorizaţia de construire pentru proiectul imobiliar promis pe amplasamentul fostei unităţi militare. Cum asta nu s-a întâmplat, la începutul anului în curs, Primăria Brăila a reziliat contractul de concesiune, încheiat în urma unei licitaţii cu cei de la “APAN” în anul 2013. De fapt, de atunci şi până în prezent nimic din ce se discutase în urmă cu circa 4 ani nu s-a concretizat, printre altele, spaţii de petrecere a timpului liber, zone de alimentaţie publică, zonă dedicată copiilor, zone de circulaţie pietonală, plus realizarea unui sens giratoriu şi a unei şosele care să traverseze fosta unitate militară pentru a face legătura între Calea Călăraşilor şi Şoseaua Buzăului.