Va vom prezenta astazi, principalele repere ale politicii brailene, in primele opt luni ale anului, urmind ca in editia de miine sa continuam retrospectiva politica 2008.
FEBRUARIE
* PRM cere anchetarea deconturilor facute la Parlament de deputatul Daniela Buruiana, pentru asa-zisa activitate a biroului sau parlamentar din judetul Braila, a carburantului consumat in asa-zisele sale deplasari in circumscriptie si a noptilor dormite la hotel. Fostii ei colegi din PRM Braila sustin ca aceasta a incasat bani decontind deplasari in judet si o activitate la biroul parlamentar care, de fapt, nu au existat.
* Presedintele PNG Braila, Ionel Alexandru, se crede un mic Becali local, el tinind conferinta de presa cu teancuri de euro, in valoare de peste 500 de milioane de lei vechi, pe masa. Alexandru a explicat ca aceasta este valoarea la care a fost pretuita de catre liderul PNG Gigi Becali, performanta oamenilor sai de la Braila, la alegerile europarlamentare - respectiv 6,42% din voturile electoratului. Presedintele PNG Braila a mai declarat ca banii vor fi folositi pentru actiuni culturale si sprijinirea bisericilor.
* Liberalii braileni racoleaza pe fata primari, viceprimari si consilieri din alte partide, in vederea alegerilor locale din vara. Presedintele PNL, Constantin Cibu, spune ca orice vot in plus conteaza si daca oamenii care aduc voturi sint dispusi sa treaca la PNL, sint bineveniti, indiferent prin cite alte partide au trecut.
* Presedintele PNL Braila, Constantin Cibu, vrea sa-l vada pe deputatul Tudose cu pantalonii rupti in fund, pentru ca abia atunci ar crede in sinceritatea grijii parlamentarului pentru cei saraci: "Culmea este ca se erijeaza in aparatorul saracilor domnul Tudose, afirmind ca Guvernul ia de la saraci si da la bogati. E greu de crezut ca un om care umbla in Mercedes ultimul tip, imbracat in Armani, ar fi asa de interesat de cei saraci. L-as crede, daca ar umbla ca Mahatma Gandhi, descult, cu nadragii rupti in fund. Atunci ar avea credibilitate, dar asa, nu cred!"
* Consilierul PRM Danut Mihai a fost desemnat de conducerea organizatiei pentru a candida la Primaria municipiului. Mihai estimeaza ca toata "afacerea" il va costa circa 150.000 euro, dar se bazeaza si pe sponsori.
* Candidatul PRM la Primaria municipiului, Danut Mihai, i-a facut public o oferta de colaborare viceprimarului Lucian Tilea, in vederea apropiatei campanii electorale. La numai o zi dupa ce Tilea a declarat ca renunta la politica si la orice pretentie la vreo functie administrativa, dupa incheierea acestui mandat, Mihai a anuntat ca ar fi interesat sa-l aiba drept colaborator, in campania electorala, dat fiind ca vicele are o experienta valoroasa si idei interesante. Vicele zice "Nu".
* Purtatorul de cuvint al PSD, Doru Damian, l-a atacat virulent pe primarul Constantin Cibu, reprosindu-i aroganta de care da
dovada, in luarile sale de pozitie: "Eu am cunoscut multi oameni aroganti la viata mea si ma surprinde atitudinea domnului primar, dintr-un anumit punct de vedere, dar eu stiu asa ca dracul, inainte de a-i pierde pe oameni, le ia mintile".
MARTIE
* Liberalii braileni fierb in suc propriu, de cind au aflat de negocierile cu privire la varianta cooptarii fostilor democrati Daniela si Horia Vasioiu, in PNL. Desi optiunea celor mai multi liberali locali este una de respingere totala a unei astfel de idei, dorinta centrului PNL pare a fi alta. Dupa trei ani in care l-a atacat la baioneta pe primarul liberal Constantin Cibu, facindu-l in fel si chip, retragindu-i sprijinul politic si declarindu-l inamicul public nr. 1, mai nou, familia fostilor democrati Daniela si Horia Vasioiu, ramasa fara partid, isi cauta o noua tabara politica, unde sa-si instaleze cortul, tatonind terenul si la PNL.
* "Generalul Badalan nu-i periculos, ca om politic". Este opinia liberalului Constantin Cibu, care spune ca nu are nici o problema in a-l infrunta pe generalul Eugen Badalan, in cursa pentru cucerirea
fotoliului de primar, la alegerile din vara. Cibu considera ca Badalan
nu este un competitor redutabil, deci nu va avea probleme in a-l
invinge: "Nici ca militar nu-i periculos, ca prea a sarit niste termene, asa, ca sa ajunga general de patru stele", a adaugat Cibu.
APRILIE
* Primarul liberal Constantin Cibu este acuzat ca face o campanie murdara. Cel care-i reproseaza acest lucru este liderul organizatiei municipale PSD, deputatul Mihai Tudose, care se arata indignat de "campania negativa" pe care o duce Cibu, jignind pe unii dintre contracandidatii sai, intr-o maniera intolerabila. Tudose a amintit de comentariile lui Cibu la adresa candidatului PSD la Primarie, Viorel
Balcan, despre care spunea ca are "circumvolutiunile creierului
netede ca soseaua".
* Aurel Simionescu este desemnat din nou, pe ultima suta de metri, drept candidatul PSD pentru Primarie. Simionescu, care nu-si dorea aceasta nominalizare, il inlocuieste pe "potentialul candidat" PSD Viorel Balcan, dupa ce, in ultimele saptamini, acesta isi incepuse deja, neoficial, campania. Balcan ii ureaza succes noului candidat, dar nu exclude posibilitatea sa-l infrunte direct, in cursa electorala, in calitate de candidat independent la Primarie.
* PSD ii propune lui Balcan candidatura la parlamentare, pentru a-l mai potoli. Conducerea organizatiei locale PSD ii face aceasta oferta, in schimbul candidaturii la Primarie, care i-a fost "suflata" lui Balcan de Aurel Simionescu. Balcan spune "Nu, mersi!".
* Primarul Cibu nu se mira, cind afla ca viceprimarul Lucian Tilea s-a hotarit sa candideze, ca independent, la Primarie. Edilul-sef spune ca Tilea n-are doua vorbe laolalta, deci nu e de mirare ca azi spune ca iese din politica si administratie, iar miine candideaza.
* Simona Draghincescu se va bate cu Cibu pentru Primaria Braila. In afara de procesele in care sint implicati ca parti aflate in conflict, directorul DAPT, Simona Draghincescu, se va infrunta cu primarul Cibu si in batalia electorala. Draghincescu s-a inscris in cursa pentru fotoliul de primar al municipiului in numele PNTCD. Ea trece la taranisti la circa doua luni dupa ce depusese adeziune la PD.
* Eugen Badalan este "australopitecul politicii brailene". Este declaratia liberalului Georgiu Coman, care-l acuza pe candidatul PDL la Primaria municipiului ca arunca noroi asupra imaginii Brailei. Liberalul este de parere ca Badalan si-a inceput campania electorala cu un teatru ieftin, cu jigniri la adresa contracandidatilor si promisiuni mincinoase, in loc sa prezinte proiecte fezabile.
MAI
* Satenii din judetul Braila stau cu mina intinsa la politicieni. O spune candidatul PNTCD la presedintia CJ, Gheorghe Chiru, care este nemultumit de faptul ca, in drumurile sale prin mediul
rural, a constatat ca satenii se inghesuie la masinile care opresc in
satul lor, in speranta ca vor primi ceva de la politicienii aflati in
campanie. El considera ca este trist ca, dupa atitia ani de
democratie, satenii inca sint sensibili la mita electorala de care se
foloseste unele partide, pentru a atrage voturi.
* Pentru ca nu s-au inghesuit investitorii la licitatiile de pina acum,
Stancu vrea sa faca singur podul peste Dunare. Presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, declara ca daca nici la urmatoarea licitatie desfasurata pentru constructia podului peste Dunare nu se ajunge la un rezultat, are pregatita o varianta de rezerva, prin care CJ va obtine el insusi un imprumut in acest scop. Seful CJ sustine ca suma necesara realizarii podului nu este de circa 300 de milioane euro, cum se stia pina acum, ci doar de 120 de milioane.
* Politica la Braila: badaranisme, candidate virusate si impotente pasagere. Sint numai citeva dintre calificativele impartite de catre liberali, la adresa contracandidatilor din diferite partide.
Consilierul municipal liberal Petrica Popa este de parere ca trei dintre contracandidatii primarului Constantin Cibu in lupta pentru fotoliul de edil-sef lupta prin mijloace incorecte, chiar badaranesti si i-a nominalizat, in acest sens, pe Eugen Badalan (PDL), Simona Draghincescu (PNTCD) si Lucian Tilea (independent).
* "Ia cu Dreapta si voteaza Stinga" - este indemnul social-democratilor braileni, la adresa alegatorilor imbiati de catre liberali cu pomeni electorale. PSD-istii ii avertizeaza pe liberali ca astfel de apucaturi sint penale, insa liderul PNL Constantin Cibu raspunde: "Nu aveti decit sa ne reclamati!".
* Familiei Vasioiu i s-a refuzat inscrierea in PNL. Anuntul a fost facut de vicepresedintele liberal Puiu Hasotti, care raspunde
de la centru de judetul Braila. Hasotti a precizat ca Daniela si Horia
Vasioiu au contactat conducerea PNL, dar au venit cu niste pretentii inacceptabile si au fost trimisi la plimbare.
* Simona Draghincescu se simte atacata nedrept de catre liberali. Candidatul PNTCD la Primarie spune ca a crezut ca liberalii isi
faceau autocritica atunci cind vorbeau despre "badarani",
"anonimi", "impotenta pasagera".
* PDL incheie campania electorala cu lovituri sub centura. Candidatul PDL la Primaria municipiului, Eugen Badalan, l-a numit pe adversarul sau liberal Constantin Cibu "mim in stare de semimumificare, injectat cu euroformol" si "slujbas al Cooperativei transpartinice locale".
IUNIE
* Dupa alegerile din 1 iunie, PSD si-a consolidat statutul de cel mai puternic partid din Braila. Social-democratii si-au adjudecat din primul tur primariile din 17 localitati ale judetului. In plus, partidul detine functia de presedinte al Consiliului Judetean, prin Gheorghe Bunea Stancu, are cel mai mare numar de consilieri locali si intra in turul II, cu cel mai mare numar de voturi, pentru Primaria municipiului. In urma votului brailenilor, la primarii, PSD conduce 17 localitati, PDL 6, PNL 4, restul urmind a se decide in turul II.
In ce priveste mandatele de consilieri locali obtinute, PSD a obtinut
220, PNL 139, PDL 139, PNG - 18, PRM - 18, PC - 16, Partidul
Forta Democrata - 4, PIN - 2, PNDC - 1, Partida Romilor "Pro
Europa - 1, PER - 1, Alianta pentru Uniunea Romilor - 1. La Primaria municipiului intra in turul II PSD-istul Aurel Simionescu si liberalul Constantin Cibu.
* Mare-i gradina lui Dumnezeu! Daniela Vasioiu isi sfatuieste fanii sa voteze cu Cibu, in turul II. Ea spune ca adversarul actualului primar este simbolul comunismului. In aceste conditii, desi il cataloga pe Constantin Cibu drept reprezentantul coruptiei la nivel local, ea il considera de preferat lui Simionescu.
* "Decit somera, mai bine angajata la bordelul politic! Daniela Vasioiu s-a vindut pentru o slujba in Primarie" - este opinia presedintelui PSD, Gheorghe Bunea Stancu. Acesta este convins ca Vasioiu, ramasa somera, este disperata ca n-o mai angajeaza nimeni in Braila si pentru o slujba in Primarie, linge unde
a scuipat, aliindu-se cu liberalul Constantin Cibu.
* Dupa ce o facuse " gisculita" si "baba ofilita", Constantin Cibu crede ca Daniela Vasioiu are caracter. Schimbarea de perceptie a aparut intre cele doua tururi de scrutin, dupa ce Vasioiu s-a transformat din criticul acerb al lui Cibu in sustinatorul lui.
* Danut Mihai demisioneaza din PRM. El sustine ca isi asuma, in acest fel, rezultatele slabe obtinute de PRM la alegerile locale. Danut Mihai, care a candidat la Primaria municipiului, a
adunat doar 1.884 voturi (2,7%).
* Gong final pentru alegerile locale de la Braila: in urma votului exercitat de catre braileni pe 15 iunie, PNL a cistigat inca 5 localitati, PSD tot 5, PDL 4, PC, PNG si PRM cite una. Fata de mandatul trecut, in Braila exista acum 3 femei primar. La municipiu, candidatul PSD Simionescu a cistigat cu aproape 60% din voturile celor care au iesit la vot. Diferenta dintre el si candidatul liberal Cibu a fost de peste 12.000 de voturi.
* La numai doua zile dupa aflarea primarului, s-au stabilit viceprimarii si vicepresedintii CJ. PSD, PDL si PC au batut deja palma pentru formarea majoritatii, iar vicii de la Primarie si Consiliul Judetean au fost agreati de parti.
* Simionescu ii va avea ca ajutoare pe Doinita Ciocan (PSD) si Stanel Necula (PDL), iar Gheorghe Bunea Stancu va fi flancat de Florin Mija (PSD) si Giana Patrascu (PDL).
IULIE
* Candidati, scoateti banii! Fiecare dintre candidatii PSD la alegerile parlamentare va scoate din buzunar minimum 50.000 RON, pentru propria campanie. Cine vrea sa aiba mai multe sanse de succes, va trebui sa cotizeze mai mult.
AUGUST
* Pentru ca Horia Vasioiu sta de luni de zile cu fundul in doua luntri,
PDL l-a aruncat peste bord. Deputatul Vasioiu a fost exclus din PDL, fara drept de apel. Alti sase fosti consilieri PD au fost dati afara din partid, cu mentiunea ca pentru ei, usa ramine deschisa, daca isi schimba atitudinea ostila fata de partid.
* Unii dintre candidatii PSD n-au bani de campanie. Mihai Tudose se gindeste la sponsorizari si spera ca nu va trebui sa scoata din buzunarul propriu decit vreo citeva mii de lei, in timp ce Doru Damian, mai disperat, se gindeste la o colecta publica.
* Democrat-liberalii braileni nu-si fac probleme pentru costurile
campaniei electorale. Candidatii PDL Braila evalueaza la citeva sute de milioane de lei vechi, ca minim, contributia fiecaruia la bugetul de campanie. Eugen Badalan este cel mai strins la punga, fiind dispus sa scoata din buzunar numai vreo 300 de milioane.
* Ajutor umanitar liberal, pentru candidatii PSD. Liberalii braileni sint impresionati de dificultatile financiare ale candidatilor PSD la viitoarele alegeri parlamentare si anunta ca sint dispusi sa contribuie si ei, dupa posibilitati, la campania acestora. Liberalii le sugereaza chiar candidatilor PSD Mihai Tudose si Doru Damian sa iasa in strada cu un fluier si sa le cinte trecatorilor, fiindca pot iesi bani buni din acest tip de activitate.
* Se ascute lupta politica locala: deputatul Tudose ii face pe liberali "nesimtiti". Liderul PSD este indignat ca acestia au tupeul sa-l atace pe primarul Simionescu dupa doua luni de mandat, dupa ce, timp de patru ani, cit au condus Braila, ei nu au facut nimic pentru oras.
* "Sint unii politicieni locali care au luat-o razna pe cimpii". Este motivul pentru care liderul PDL Ion Stefan face un apel la "moderatie, intelepciune si bun simt" in declaratiile publice ale liderilor politici locali, care, in ultima vreme, in opinia sa, cam sar calul, folosind cuvinte grele si jigniri nedemne de oameni civilizati. Tintele sale, liberalii Diana Tusa si Constantin Cibu.
* Cind e vorba de comportament public si de limbajul folosit,
primarul Aurel Simionescu este un model de om politic. O recunosc liberalii braileni, care cred ca s-a ajuns prea departe cu violentele de limbaj, pe scena politica locala. In aceeasi conferinta de presa, ca semn al gradului in care ii pasa de ceea ce cred cetatenii despre declaratiile lui, presedintele PNL Braila, Constantin Cibu, a aratat presei degetul mijlociu.