* anul trecut, agenți și ofițeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au avut serios de muncă, chiar dacă infracţiunile totale sesizate au înregistrat o scădere cu 0,93% față de anul anterior * totuși în cazul infracţiunilor contra persoanei s-a înregistrat o creştere, fiind vorba despre mai multe infracțiuni de omor: unul în 2023 și patru anul trecut* în anul 2024, au fost sesizate 1.702 infracţiuni stradale, cu 240 mai puține decât în perioada similară a anului 2023 * polițiştii au aplanat 3.702 de stări conflictuale, dintre care 3.618 intrafamiliale
«Lupta» polițiștilor cu infractori, scandalagii, bătăuși și hoți, a continuat anul trecut, când infracţiunile totale sesizate au înregistrat o scădere, dar a crescut numărul infracţiunilor contra persoanei.
Anul trecut, au fost 4.370 infracțiuni contra persoanei, aici fiind vorba despre fapte grave, respectiv omor, loviri sau alte violențe, vătămarea corporală, amenințare, viol, violare de domiciliu. Potrivit bilanțului polițiștilor, numărul total al infracțiunilor contra persoanei, sesizate în cele 12 luni din 2024, cele 4.370, a fost mai mare comparativ cu anul 2023, când au fost 4.239 de astfel de fapte grave.
Pe de altă parte, la infracțiuni de tentativă de omor, în anul 2024 au fost 0 (zero), față de 5 în anul 2023.
La infracțiuni de viol, în anul 2024 au fost 16 fapte, față de 31 în anul 2023.
Infracțiuni de lovire sau alte violențe, în anul 2024 au fost 2.639, comparativ cu 2.533 în anul 2023.
Infracțiunile grave: patru crime în 2024, față de una în 2023
În anul 2024, au fost însă patru infracțiuni de omor sesizate, comparativ cu una în anul 2023.
Cel mai grav caz de omor este cel al doctoriței stomatolog. Reamintim că, la data de 16 iulie s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila dosarul penal având ca obiect comiterea infracţiunii de omor, urmare a sesizării, la aceeaşi dată, ora 21.24, a numitului G.B.C (n.r. - soțul victimei), cu privire la un posibil omor comis asupra numitei G.M. (n.r. - Gavril Marina), medic stomatolog care îşi desfăşura activitatea la cabinetul situat pe strada G-ral Eremia Grigorescu, nr. 30 din municipiul Brăila. Urmare a necropsiei efectuate asupra cadavrului, s-a concluzionat că moartea medicului a fost violentă, datează din 16 iulie şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute prin hemoragie externă masivă, consecutivă unor plăgi tăiat-înjunghiate de la nivelul gâtului.
Bărbatul acuzat că a ucis medicul fără apărare, în cabinetul de pe Gării, prins în urma investigațiilor de amploare, a fost arestat pentru 30 de zile, începând cu data de 21 iulie, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. Măsura arestului a fost apoi prelungită. După cum v-am informat, probele ADN luate chiar de sub unghiile victimei de 41 de ani, care a luptat pentru a scăpa cu viață, l-au dat de gol pe autor. Individul și-ar fi premeditat fapta, după cum arată anchetatorii, care au reușit să restabilească în detaliu traseul urmat de suspect înainte și după comiterea crimei. Din anchetă a rezultat că totul ar fi pornit de la tâlhăria comisă. Telefonul furat nu a fost găsit, însă au fost indicii că acesta se afla la domiciliul inculpatului.
Au fost confiscate 26 de arme de foc
Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a constatat 96 de infracțiuni specifice domeniului, în anul 2024. De asemenea, au fost confiscate 26 de arme de foc, 159 de bucăţi muniţie, 1.284 de kilograme articole pirotehnice, iar un autovehicul a fost indisponibilizat. S-au confiscat și substanţe periculoase - 52,65 de litri și 55.370 kg, dar și deșeuri periculoase (2.315,80 litri și 9.550 de kg), precum și produse de protecția plantelor - 60 de litri.
În ceea ce privește activitatea Biroului pentru Protecția Animalelor, în anul 2024, au fost aplicate peste 150 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 90.790 de lei. De asemenea, au fost emise 14 ordine de plasare în adăpost, în cadrul cărora au fost plasate în adăpost 34 de animale (21 de exemplare canine și 13 feline).
675 de misiuni ale ”mascaților”
Pe parcursul anului 2024, Serviciul pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a executat 675 de misiuni care însumează, atât activităţi independente, cât şi participări în sprijinul şi pentru protecţia polițiștilor ce fac parte din alte formațiuni din cadrul inspectoratului. «Mascații» au fost în prim plan la percheziţii domiciliare, mandate, escorte, razii, acţiuni de prindere în flagrant delict.
”În cadrul acestor misiuni, au fost constatate 65 de infracţiuni flagrante, 65 de persoane depistate în flagrant delict, 14 conflicte aplanate, 3.107 de persoane legitimate, 1.601 de autovehicule controlate, 65 de persoane conduse la sediul poliţiei”, au precizat polițiștii.
Prevenirea evaziunii fiscale reprezintă o prioritate a Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. În anul 2024, suma totală a prejudiciilor recuperate a fost de 9.926.740 de lei. La nivelul serviciului au fost în instrumentare 111 dosare penale, având ca obiect fapte de evaziune fiscală, 11 dosare privind contrabanda, fiind indisponibilizate 396.928 de ţigarete.
În anul 2024, polițiștii criminalişti au efectuat 2.254 de cercetări la fața locului și au ridicat peste 2.100 urme de diferite categorii, care au condus la identificarea a 117 persoane şi obiecte.
În ceea ce priveşte activităţile desfăşurate pe linie de cazier judiciar, în anul 2024, persoanelor fizice şi juridice le-au fost eliberate 24.660 de certificate de cazier judiciar și 3.654 de certificate de integritate comportamentală.
Sunt și vești bune: alți indicatori infracționali, în scădere
La categoria ”violență în stradă”, au fost sesizate peste 1.700 infracţiuni, destul de multe, dar totuși cu 240 mai puține decât în perioada similară a anului 2023. Anul trecut, polițiştii au aplanat aproape 4.000 de stări conflictuale, dintre care 3.618 intrafamiliale.
După întocmirea bilanțului activității polițiștilor din 2024, de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila ni s-a comunicat faptul că infracţiunile totale sesizate au înregistrat o scădere cu 0,93%. În cazul infracţiunilor contra persoanei, însă, s-a înregistrat o creştere cu 3,09%, iar la infracţiunile contra patrimoniului o scădere cu 4,61%. ”Din punct de vedere al infracţiunilor stradale, în anul 2024, au fost sesizate 1.702 infracţiuni stradale, cu 240 mai puține decât în perioada similară a anului 2023 (1.942 de infracțiuni sesizate), reprezentând o scădere cu 12,36%. Pentru deservirea comunităţii, în perioada de referință, polițiştii au intervenit la 18.708 de evenimente, dintre acestea 15.202 fiind sesizate prin S.N.U.A.U. 112. Pentru atingerea obiectivelor propuse, au fost efectuate 2.523 de acţiuni de amploare, 30.684 de controale şi 56 de razii. Ca urmare a activităţilor desfășurate, polițiştii au aplanat 3.702 de stări conflictuale, dintre care 3.618 intrafamiliale”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.
În anul 2024, la nivelul I.P.J. Brăila, pe linia prevenirii și combaterii violenței domestice au fost sesizate 1.195 de infracţiuni, din care 570 în mediul urban și 625 în mediul rural. Comparativ cu infracţionalitatea sesizată în domeniul violenţei domestice în anul 2023 se constată o scădere cu aproximativ 1% a infracțiunilor sesizate.
Peste 25.000 de amenzi la O.U.G. nr. 195/2002
Siguranţa circulaţiei pe drumurile publice a constituit o altă prioritate a activităţii desfaşurate de Inpectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila.
Astfel, în anul 2024, poliţiştii rutieri au organizat şi executat 2.472 de acţiuni şi controale. În perioada de referință, au fost constatate 753 de infracţiuni, dintre care 357 la regimul rutier şi aplicate 26.051 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 25.615 la O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).
”În anul 2024, la nivelul județului Brăila, s-au produs 72 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 28 de persoane, rănirea gravă a 62 de persoane și rănirea ușoară a altor 24. În ceea ce privește principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave, acestea sunt indisciplina pietonală, viteza neadaptată la condițiile de drum și cea neregulamentară, neacordarea de prioritate pietonilor”, au mai spus polițiștii.
Deficitul de la nivelul Poliției Brăila
Potrivit reprezentanților IPJ Brăila, gestionarea resurselor umane reprezintă o prioritate și s-a avut în atenţie, permanent, încadrarea funcţiilor din statul de organizare. Inspectoratul de Poliție Județean Brăila are un procent de ocupare a funcţiilor prevăzute de 78,35%.
”Printre obiectivele principale stabilite de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, pentru anul 2025, se numără menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică în spaţiul public, în beneficiul cetăţeanului, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, creşterea eficienţei în prevenirea şi combaterea faptelor asociate violenţei domestice, creşterea gradului de siguranţă al participanţilor la traficul rutier, identificarea, monitorizarea şi destrămarea grupărilor infracţionale care pot genera conflicte stradale”, se mai arată în bilanțul polițiștilor.