Azarenka, care a renunţat recent la antrenorul francez Sam Sumyk, a fost fotografiată, luni, pregătindu-se sub supravegheare lui Fissette la Doha.
"Bun venit în echipă, Wim", a confirmat Azarenka, pe contul ei. Confruntată cu mai multe accidentări, jucătoarea din Belarus, în vârstă de 25 de ani, încearcă să revină în fruntea ierarhiei WTA, ea fiind o vreme îndelungată numărul 1 mondial. In palmaresul ei figurează două titluri de Grand Slam, la Australian Open, şi două finale la US Open.
Fost antrenor al jucătoarelor Kim Clijsters şi Sabine Lisicki, Wim Fissette fusese angajat la începutul lunii decembrie 2014 de Madison Keys, 19 ani, pentru turneele din Europa şi urma să colaboreze în pregătirea sportivei cu fosta ocupantă a locului 1 WTA Lindsay Davenport. Însă jucătoarea americană a renunţat la antrenorul belgian după câteva zile, fără a dezvălui motivele acestei decizii.
Apoi a fost vehiculată o colaborare între Fissette şi o altă jucătoare americană Taylor Townsend, 18 ani, dar informaţia nu a fost confirmată până la urmă.
Simona Halep a renunţat la Wim Fissette după Turneul Campioanelor de la Singapore, unde românca s-a calificat în finală. Victor Ioniţă este noul antrenor al Simonei Halep, în sezonul 2015. Sam Sumyk lucrează acum cu jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, locul 7 WTA.