Antrenorul HC Dunărea, mulțumit de jocul echipei în partida câștigată contra SCM Rm. Vâlcea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Antrenorul HC Dunărea, mulțumit de jocul echipei în partida câștigată contra SCM Rm. Vâlcea

* “Sunt foarte mulțumit de cum am reușit să jucăm, toate fetele și-au adus aportul în acest succes”, a spus Costică Buceschi

 

 

 

Formația brăileană a oprit șirul înfrângerilor în fața echipei SCM Rm. Vâlcea, printr-un succes la patru puncte diferență, 29-25, și după un meci în care niciun moment nu s-a pus problema învingătoarei.

Ca de obicei, după meci, conducerea clubului a oferit presei declarația antrenorului și a uneia dintre handbalistele partidei.

A fost un meci greu pe care cu toții l-am trăit la o intensitate mare. Am început foarte bine, apărarea a fost la înălțime, tot ceea ce s-a întâmplat în semicercul nostru a fost extraordinar. Chiar dacă în prima repriză echipa adversă ne-a pus ceva probleme, am reușit pe parcurs să închidem toate combinațiile pe care a încercat să le facă. Acesta este rodul numeroaselor ore pe care le petrecem la vizionare. Sunt foarte mulțumit de cum am reușit să jucăm, toate fetele au intrat în teren și și-au adus aportul în acest succes. Această victorie ne dă speranțe că putem să ne gândim că în sezonul viitor putem să evoluăm în cupele europene. Vâlcea joacă bine în grupe și sperăm din tot sufletul să ajungem și noi acolo”, a declarat Costică Buceschi, antrenor principal HC Dunărea Brăila.

Sunt foarte entuziasmată pentru această victorie. Ne-am antrenat foarte mult pentru acest meci și chiar ne așteptam să câștigăm. Sunt fericită că am arătat că noi chiar suntem o echipă bună și că funcționăm bine împreună. Chiar dacă Vâlcea a pierdut câteva jucătoare, încă joacă în EHF European League și face față competiției. Mă bucur că am avut această explozie de victorii acasă, în fața suporterilor noștri. Înaintea meciului am simțit că vom câștiga și aș fi suferit o mare dezamăgire dacă nu se întâmpla asta. Sunt emoționată și pentru Mireya, care a jucat excepțional meciul acesta și împreună cu echipa am scos la iveală spiritul nostru de luptătoare”, a punctat Kristina Liscevic, coordonatorul de joc al echipei brăilene.

Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au fost alături și îi îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei”, este mesajul transmis brăilenilor de conducerea HC Dunărea.

Pe 19 februarie, HC Dunărea va evolua în deplasare, la SCM Universitatea Craiova.

Pe 23 februarie, de la ora 18.00, în Polivalentă, HC Dunărea va juca cu SCM Gloria Buzău, meci contând pentru turul al doilea al Cupei României.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro