În programul de pregătire al boxerilor români pentru Campionatul European de tineret figurează şi turneul internaţional din Serbia, care va avea loc în perioada 10-14 iulie. Din delegaţia României pentru această competiţie fac parte trei oficiali, Francisc Vaştag, George Perţea, Traian Georgia şi patru pugilişti, printre ei figurând şi multiplul campion naţional Robert Jitaru, sportiv descoperit şi format de antrenorul Gigi Moise.
George Perţea şi Robert Jitaru au ajuns marţi seara la Reşiţa, iar astăzi pleacă spre Serbia. Un alt pugilist valoros de la CSM Brăila, Marian Piţa se află cu lotul naţional al României în Germania, unde, la finalul stagiului de antrenamente va susţine şi două meciuri amicale.
"Jitaru şi Piţa se pregătesc pentru concursurile de obiectiv din acest an, Campionatele Europene pentru tineret care vor avea loc în octombrie, respectiv Campionatele Naţionale de seniori din luna august. În Germania ar fi trebuit să meargă şi Marian Vişan, însă el a făcut o entorsă la picior şi se află în recuperare. Din punctul meu de vedere, ambii au şanse la medalii, cu menţiunea că Piţa trebuie să confirme că a rămas cel mai valoros pugilist din ţară la categoria 69 kg şi să cucerească aurul la Piatra Neamţ", a declarat George Perţea, antrenorul coordonator al secţiei de box de la CSM Brăila.