Antrenament cu public pentru HC Dunărea în meciurile cu Alavarium | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Antrenament cu public pentru HC Dunărea în meciurile cu Alavarium

Handbalistele brăilene au câştigat la pas meciurile disputate în week end-ul trecut în Sala Polivalentă din Brăila în faţa portughezelor de la Alavarium, ambele contând pentru turul al treilea al Cupei EHF. Partida tur, în care Alavarium a fost echipa gazdă, a fost echilibrată doar până în minutul 7, când Irimia a marcat pentru 4-3, iar Brot şi Horjea au pus un ecart de trei goluri între brăilence şi portugheze şi din acel moment HC Dunărea a fost echipa care a dictat ritmul partidei. În partida tur, cu excepţia Nicoletei Eşanu încă nerefăcută complet, au înscris toate handbalistele brăilene trecute pe raportul de joc.
Alexandrina Soare a început meciul cu titularele iar în repriza a doua a dat credit handbalistelor care au evoluat mai puţin în acest tur de campionat. S-a remarcat Alina Czeczi, care prin cele şapte reuşite a devenit principala marcatoare a meciului tur dar şi Irina Marchidanu care a reuşit, în minutul 51, cel mai spectaculos gol al meciului, iar cei în jur de 600 de spectatori au răsplătit-o cu aplauze. În minutul 17 s-a înregistrat cea mai mare diferenţă între cele două combatante din prima repriză, 13-6 şi tot acest avantaj, de şapte goluri, s-a menţinut şi la finalul primelor 30 de minute.
În repriza a doua, Czeczi a fost de neoprit în raidurile ei spre poarta adversă, rusoaicele Yulya Ganichkina şi Anastasia Boldyreva s-au integrat treptat în echipă şi au marcat fiecare câte patru goluri dar cea mai aplaudată handbalistă a fost Irina Marchidanu care a dat mai multe pase de gol dar a şi reuşit să marcheze de două ori.
În final, HC Dunărea s-a impus la o diferenţă de 19 goluri şi şi-a asigurat deja participarea în turul al patrulea al Cupei EHF.
Pentru HC Dunarea au marcat: Czeczi 7 goluri, Moldovan 4, Farcău 4, Brot 4, Safta 4, Boldyreva 4, Ganichkina 4, Horjea 3, Marchidanu 2, Perianu 2, Irimia 1, Gheorghe 1, iar pentru Alavarium, Soares 4 goluri, Ferreira 3, Neves 3, Rebelo 2, Da Graca 2, Fontes 2, Eddudottir 2, Fernandes 2, Tavares 1.

HC Dunărea - Alavarium 74-33, scor general

Duminică, HC Dunărea s-a impus cu 34-22 în cel de-al doilea meci şi, cu scorul general 74-33, gruparea de la Dunăre şi-a asigurat calificarea în faza următoare a Cupei EHF. Antrenoarea Alexandrina Soare a trimis în teren rezervele iar Voicu, Gheorghe, Czeczi, Safta, Marchidanu, Boldyreva, Ganichkina au onorat competiţia, mai puţin colegele lor, unele aşa-zise titulare, care au fost introduse în partea secundă, gen Horjea sau Perianu, care au intrat doar ca să bifeze încă un joc nicidecum să joace pentru culorile clubului sau pentru inimoşii spectatori care au venit să le susţină. Jucătoarele cu caracter, Dobre, Farcău şi Moldovan s-au străduit să facă o figură frumoasă în faţa fanilor la ultima lor apariţie din acest an. Dar, pe ansamblu, evoluţia titularelor a enervat-o pe Alexandrina Soare, care, la cererea publicului, a retrimis în teren rezervele încă din minutul 43. Iar Czeczi şi Safta, principalele marcatoare din meciul al doilea, au făcut spectacol şi au fost aplaudate la scenă deschisă de cei aproximativ 1000 de spectatori. HC Dunărea a câştigat în faţa unei echipe mai mult decât modeste şi acum aşteaptă tragerea la sorţi pentru a vedea cu cine va juca în turul al patrulea al Cupei EHF.

Pentru HC Dunărea au marcat Safta 8 goluri, Czeczi 7, Marchidanu 5, Boldyreva 4, Ganichkina 3, Brot 3, Gheorghe 1, Moldovan 1, Farcău 1, Horjea 1 iar de la Alavarium cea mai prolifică jucătoare a fost Mariana Lopes Ferreira cu 11 reuşite.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro