Totodată, Antonescu a afirmat că PNL a purtat discuţii şi cu cealaltă formaţiune aflată în opoziţie, UDMR, pe tema moţiunii de cenzură, discuţii ce urmează să fie finalizate în zilele următoare. De menţionat că, din punct de vedere procedural, cele două formaţiuni parlamentare nu pot depune decât împreună o moţiune de cenzură, doar astfel reuşind să strângă numărul necesar de semnături necesare.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, pe 15 iunie, că, de principiu, liberalii vor depune o moţiune de cenzură în urma asumării răspunderii Guvernului pe Coduri. Ulterior, PNL nu a mai uzat de dreptul de a depune amendamente. În afară de PNL, toate formaţiunile politice parlamentare au depus în total 32 de amendamente, modificând atât aspecte de formă, cât şi de fond ale unora din cele 3.110 articole ale celor două Coduri juridice, pe care Guvernul îşi va asuma luni răspunderea.
Conducerea Parlamentului a decis ca angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Penal şi pe Codul civil, în forma rezultată din dezbaterile din Comisia specială, să aibă loc astăzi, începând cu ora 16.00, pentru preluarea amendamentelor urmând a fi organizată o şedinţă de Guvern în prima parte a zilei.