"Îi transmit domnului Victor Ponta un mesaj foarte simplu: să accepte ceea ce este dreptul nostru şi ceea ce este spre binele domniei sale, să îl aibă pe Klaus Iohannis vicepremier, decât, mai devreme sau mai târziu, Klaus Johanis să devină premier, evident în locul domniei sale", a spus liderul PNL, în emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV.
Antonescu a adăugat că, după ruperea USL, Ponta nu va putea să rămână premier pentru mult timp.
"Domnul Ponta face acum o alegere, nu pentru o săptămână, pentru două, pentru trei, domnul Ponta poate cel mult să se menţină la putere până în toamnă, în cel mai bun caz pentru domnia sa, dar, în condiţiile în care a rupt USL, n-are cum să îşi imagineze că poate rămâne premier după toamnă decât cu un preşedinte pe care îl pune domnia sa. Altfel, domnul Klaus Iohannis, pe care văd că foarte mulţi nu îl vor acum vicepremier, va fi premier, în sfârşit", a arătat Crin Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a avertizat şi joi seara PSD că, în situaţia în care decide să-i înlăture pe liberali de la guvernare, atunci PNL nu mai intră în opoziţie pentru patru ani, iar dacă PSD nu va câştiga Preşedinţia, va pierde şi guvernarea.
"Dacă PNL este acum nevoit să intre în opoziţie, nu mai intră pentru 4 ani, poate că nici nu intră. Poate că intră pentru două săptămâni, pentru două luni, pentru şase luni. Pentru că e un lucru clar: dacă astăzi PSD decide să încalce votul românilor, votul dat nouă cel puţin, să înlăture un partener care i-a fost perfect loial şi care l-a făcut pe Victor Ponta prim-ministru şi l-a ţinut pe Victor Ponta prim-ministru, şi i-a dat partenerului, că vorbim de Victor Ponta, că vorbim de PSD, mai mult decât poate să mănânce un om sau chiar o vietate omnivoră. După toate aceste lucruri dacă PSD nu câştigă Preşedinţia, e foarte clar că pierde şi Guvernul", a afirmat Crin Antonescu într-o emisiune la Realitatea TV.
El spusese anterior că, "în opoziţie, PNL va fi opoziţia".
Crin Antonescu a ţinut să precizeze că PNL are numărul necesar de parlamentari inclusiv pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură.
"Ponta nu înţelege şi nu practică aşa cum se cuvine separaţia puterilor în stat"
Crin Antonescu, spune că Victor Ponta nu înţelege şi nu practică separaţia puterilor în stat, adăugând: "Un prim ministru şi un partid care cred că deciziile se iau la partid, se comunică de la Palatul Victoria şi se execută la Palatul Parlamentului. Nu, asta nu, niciodată".
"Avem de-a face, din păcate, cu un partener - şi mă refer la Victor Ponta şi la partidul pe care domnia sa îl conduce - care nu înţelege şi nu practică aşa cum se cuvine separaţia puterilor în stat între Executiv şi Legislativ. Un prim ministru şi un partid care cred că deciziile se iau la partid, se comunică de la Palatul Victoria şi se execută la Palatul Parlamentului. Nu, asta nu, niciodată! (...) Asta nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla câtă vreme PNL va fi la putere. Este un principiu fundamental şi, dacă nu îl respectăm, atunci chiar nu ne trebuie Parlament", a afirmat Crin Antonescu, duminică, în faţa participanţilor la Conferinţa de alegeri a PNL Hunedoara.
Potrivit acestuia, "Parlamentul este altceva decât cred uneori domnii Ponta şi Zgonea, împreună şi separat".
"Într-un atac populist de o mare gravitate la adresa ideii de democraţie, Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL au făcut un tapaj întreg în România pentru desfiinţarea uneia dintre Camere, pentru reducerea Parlamentului, pentru că, de fapt, nu puteau să spună ceea ce îşi doreau: să nu mai avem Parlament deloc. Ei bine, ne-am luptat, am înfiinaţat USL, am împiedicat acest lucru, dar l-am împiedicat pentru a apăra Parlamentul, pentru a avea Parlamentul, pentru a folosi democratic Parlamentul. Parlamentul este altceva decât cred uneori domnii Ponta şi Zgonea, împreună şi separat", a spus Antonescu.