Antonescu insistă pe suspendarea preşedintelui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Antonescu insistă pe suspendarea preşedintelui

Antonescu a prezentat un plan politic posibil în situaţia în care PSD şi PNL ar colabora pentru a forma o nouă majoritate parlamentară, care să-i prezinte şefului statului un premier spre a fi desemnat. "În acel moment, dacă preşedintele face acest lucru, realizând totuşi unde e ţara, în ce situaţie e, şi ce formule politice are la dispoziţie, să constituie Guvernul ăla care se apucă şi face totuşi ceva, cât de cât pentru România, până când se vor face alegeri anticipate sau la termen. Dacă preşedintele, încălcând spiritul şi chiar litera Constituţiei (nu desemnează premierul majorităţii, n.r.) - mă refer la faptul că, în mod explicit, Guvernul e în subordinea Parlamentului, se naşte din Parlament şi cade în Parlament - atunci există temeiuri de suspendare şi dacă e nevoie o putem face. A doua zi după ce preşedintele este suspendat, dacă această majoritate există, cel care îi succede, preşedintele Senatului, desemnează primul ministru al acelei majorităţi, se desfăşoară referendumul de suspendare, cu un rezultat sau altul, dar între timp ţara este guvernată de un alt guvern pe care o să-l construim. PSD nu doreşte să participe la această construcţie", le-a reproşat Antonescu social-democraţilor.

Antonescu crede că PSD-ul nu-i pregătit de guvernare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat şi marţi că PSD evită găsirea unei soluţii alternative cu liberalii pentru a nu se ajunge la momentul în care să se impună demararea suspendării lui Traian Băsescu, avansând ipoteza că social-democraţii nu sunt pregătiţi pentru prezidenţiale.
"Cred că nu e foarte interesat (Victor Ponta - n.r.) în supendarea preşedintelui Băsescu. De ce nu e interesat? Pot să-mi imaginez mai multe motive, dar o ipoteză ar fi aceea că PSD-ul, fiind obsedat de această poziţie şi supralicitând-o în raport cu sistemul nostru constituţional, ce-i drept în urma experienţei cu domnul Băsescu, s-ar putea să nu considere că are prima şansă sau că e pregătit el, ca partid, în acest moment pentru a candida şi a câştiga alegerile prezidenţiale. Nu spun că asta e poziţia PSD-ului, dar asta pot să cred eu", a explicat Antonescu.
El a mai spus, pe de altă parte, că între Ponta şi Mircea Geoană relaţiile nu sunt cele mai bune, iar actualul preşedinte al PSD îl consideră pe predecesorul său "nostalgic, rămas la nivelul anului 2009".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro