"Ceea ce preşedintele Traian Băsescu a făcut în faţa judecătorilor este probabil (...) cel mai grav, cel mai important abuz, cea mai semnificativă încălcare a normelor fundamentale ale statului de drept şi ale regimului democratic din România. Lăsând la o parte, trecând cu brutalitate peste orice spirit şi peste litera Constituţiei, preşedintele s-a erijat, aşa cum s-a autocalificat, într-un diriginte care impune puterii judecărtoreşti ce trebuie să facă, cum trebuie să facă şi când trebuie să facă. Din punct de vedere politic, eu vreau să spun foarte clar că ceea ce a făcut preşedintele Traian Băsescu este complet inacceptabil într-un stat de drept, că este un motiv, un temei de declanşare a procedurii de suspendare şi ulterior demitere a preşedintelui şi că PNL, în numele căruia vorbesc, va fi parte a iniţierii acestei proceduri imediat ce ea va avea şansa politică să fie transpusă în realitate", a declarat preşedintele PNL Crin Antonescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Întrebat când crede că această procedură se va demara, liberalul a precizat că "cel târziu după alegerile parlamentare, când România va avea un Parlament legitim".
"O asemenea gândire poate fi caracteristică pentru Gaddafi'', a spus Victor Ponta
La rândul lui, liberalul Ciprian Dobre l-a comparat pe Traian Băsescu cu Stalin, care a desfiinţat tribunalele clasice pentru a le înfiinţa pe aşa-numite tribunele ale poporului. În acest sens, Dobre a spus că Băsescu încalcă articolul 16 din Constituţie care subliniază că nimeni nu este mai presus de lege.
Şi preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Târgovişte, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu la întâlnirea cu magistraţii ar constitui un motiv de suspendare din funcţie a şefului statului.
''Declaraţiile lui Băsescu nici măcar Ceauşescu nu le-a făcut. Dacă o justiţie trebuie să judece cum spune preşedintele ţării, eu nu cred că noi putem avea altă poziţie decât că trebuie să îl schimbăm pe preşedinte. La ce a făcut Băsescu, ieri, când s-a răstit la judecători şi le-a zis cum să judece şi să nu îndrăznească să mai judece şi le-a spus judecătorilor să stabilească ei sursa bugetară? Păi, asta e treaba judecătorilor? Să stabilească sursa bugetară? Categoric declaraţiile acestea sunt motiv de suspendare. Cum adică nu poţi să dai o hotărâre judecătorească dacă nu spui de unde dă debitorul banii? (...) O asemenea gândire poate fi caracteristică pentru Gaddafi'', a mai spus Victor Ponta.