• copiii coordonaţi de instructorul Marius-Mugur Anghelescu au partipat la cea de a V-a ediţie a Festivalului Concurs Coral Internaţional pentru tineret Gavriil Musicescu, secţiunea Coruri de copii – Cantus Mundi
Luna aceasta, Ansamblul Vocal Instrumental Valurile Dunării din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Brăila a participat la cea de a V-a ediţie a Festivalului Concurs Coral Internaţional pentru tineret Gavriil Musicescu, care s-a desfăşurat la Iaşi.
Festivalul a avut cinci secţiuni de interpretare şi a reunit peste 30 de coruri de renume internaţional, a căror prestaţie a fost jurizată de specialişti din România, Grecia, Italia, Ucraina şi Republica Moldova.
Deşi într-o formulă restrânsă, Ansamblul Vocal Instrumental Valurile Dunării, condus de instructorul Marius-Mugur Anghelescu, a participat la secţiunea Coruri de copii – Cantus Mundi, în cadrul căreia a obţinut aprecierile juriului cu un program instrumental ce a curprins piesele orchestrale Valurile Dunării de Iosif Ivanovici, Dans ungar de Johannes Brahms, piese folclorice, precum şi fragmente din Rapsodia Română de George Enescu.
Profitând de prezenţa la Iaşi, ansamblul brăilean, alături de Fanfara Centrului Militar Iaşi, a susţinut un program tematic chiar lângă Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, prestaţia fiind îndelung aplaudată de public. Tinerii membri ai ansamblului şi-au reîmprospătat cunoştinţele despre istoria zbuciumată a Moldovei, dar au învăţat şi lucruri noi, vizitând Casa Dosoftei, Casa Memorială George Topârceanu, Muzeul Ion Creangă, iar în Bojdeucă au cântat Pupăza din tei. Au mai vizitat Muzeul Mihai Eminescu, Catedrala Mitropolitană şi Palatul Culturii.
Participarea la evenimentul cultural de anvergură internaţională a constituit un stimul pentru afirmarea artistică, un cadru inedit de socializare, precum şi un adevărat schimb de experienţă între formaţiile artistice din ţară şi din străinătate.
Reamintim că Ansamblul Valurile Dunării a luat fiinţă în anul 1977 şi activează la Casa de Cultură a Municipiului Brăila, având peste 70 de copii, grupaţi pe diferite categorii de vârstă. Astfel, activitatea este diversificată în cor, orchestră de mandoline, formaţii de dansuri populare şi moderne, muzică uşoară şi solişti.