ANL Brăiliţa 3 ar putea fi dat în folosinţă până la sfârşitul acestui an | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ANL Brăiliţa 3 ar putea fi dat în folosinţă până la sfârşitul acestui an

Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de primarul oraşului, Aurel Simionescu. Acesta a mai explicat că la ora actuală, în paralel cu procesul lucrărilor pentru construcţia ansamblului se desfăşoară şi descărcarea de sarcină arheologică. "Am pornit lucrările la ANL Brăiliţa 3. Mergem în paralel cu descărcarea de sarcină arheologică, pentru că Brăiliţa este într-o zonă de sit arheologic. Am avut ieri o analiză cu constructorul acolo. Din punctul nostru de vedere, undeva la sfârşitul acestui an ar trebui să putem da în folosinţă primele apartamente din ansamblul Brăiliţa 3", a declarat edilul-şef.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro