Animalele sălbatice, hrănite de vânători pe timpul urgiei albe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Animalele sălbatice, hrănite de vânători pe timpul urgiei albe

Prin lege, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila (AJVPS) are o serie de obligaţii pe fondurile de vânătoare pe care le administrează. Mai mult, iarna, atunci când condiţiile meteorologice sunt nefavorabile, aşa cum au fost cu câteva săptămâni în urmă, paznicii de vânătoare trebuie să asigure, de trei ori pe săptămână, luni, miercuri şi vineri, hrana complementară pentru animalele din ecosistemul brăilean.
"AJVPS nu este o asociaţie de omorât animale, aşa cum greşit s-a indus ideea în rândul cetăţenilor, iar vânătorul este în primul rând cel interesat ca mediul în care trăieşte vânatul să se conserve şi să se asigure un trai normal al speciilor de vânat existente. Membrii AJVPS acţionează atunci când sunt condiţii meteorologice nefavorabile, cum a fost zăpada aceasta excesiv de mare, când vânatul nu a mai avut cum să ajungă la hrană", a explicat Laurenţiu Radu, directorul AJVPS Braila. Despre aportul deosebit de important al asociaţiei şi despre modul în care au fost ajutate animalele de pe fondurile de vânătoare în această iarnă capricioasă, directorul Radu a spus: "Noi avem obligaţia contractuală cu statul român să administrăm hrană complementară în perioada de iarnă, atunci când animalele nu găsesc hrană naturală. În felul acesta se asigură traversarea fără pierderi mari de către efectivele de vânat. Am mai dus sare şi anumite substanţe deparazitante, tocmai cu scopul de a menţine sănătatea şi vigoarea exemplarelor care urmează să se reproducă în primăvară, atunci când vânătoarea este interzisă. Astfel că, din prima zi în care am putut să ajungem la cele 27 de fonduri de vânătoare, am început această acţiune şi ea continuă".
O decizie importantă luată de conducerea Asociaţiei a fost aceea a sistării acordării autorizaţiilor de vânătoare pe perioada în care stratul de zăpadă a fost foarte mare. "În perioada în care a nins şi a viscolit, deşi era permisă vânătoarea, nu am acordat autorizaţii de vânătoare. Totodată, am intensificat acţiunile de combatere a răpitoarelor, care s-au înmulţit considerabil şi mă refer la şacali, la vulpi, la câini şi pisici sălbăticite, care pot transmite în teritoriu epizootii, de la râie până la turbare", a subliniat directorul AJVPS.

Braconierii au încercat să profite de situaţie

În afară de fondurile de vânătoare pe care le administrează, AJVPS Brăila a acordat o atenţie deosebită şi raţelor sălbatice aciuate în număr mare la Dunăre, în zona Falezei, eforturile vânătorilor brăileni fiind benefice şi la momentul oportun. La acţiunile de ajutorare a animalelor de pe fondurile de vânătoare ale Asociaţiei brăilene nu au participat doar paznicii acestora, ci şi mulţi vânători sportivi din zonele respective, unii dintre ei aducând de acasă saci cu grâu şi porumb, lucernă, pentru a suplimenta raţiile animalelor din pădure.
Numai că membrii AJVPS nu au trebuit să se concentreze doar asupra ajutorării păsărilor şi animalelor, ci au trebuit să se lupte şi cu braconierii. "Am găsit destule laţuri în apropierea locurilor unde noi le-am pus mâncare ratelor şi nu o dată, ci de mai multe ori. Probleme au fost pe toate fondurile de vânătoare, dar la Racoviţa nu au fost ţintite doar păsările, acolo s-au pus laţuri pentru vânatul mare, căprioare, mistreţ. Acolo au fost surprinşi braconierii în timpul acţiunii, dar au fugit. O să cerem ajutorul Poliţiei pentru că am găsit urme, am localizat zonele unde se găsesc aceşti indivizi şi probabil că va fi doar o problemă de timp până îi vom da pe mâna justiţiei", a mai precizat Laurenţiu Radu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro