Animaţia „Zootropolis" întrece orice aşteptări | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Animaţia „Zootropolis" întrece orice aşteptări

Filmul de animaţie „Zootropolis/ Zootopia", produs de studiourile Disney, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, pentru al treilea weekend consecutiv, cu încasări de 38 de milioane de dolari, potrivit cifrelor provizorii publicate, duminică, de compania Exhibitor Relations, informează news.yahoo.fr, potrivit news.ro.
În oraşul animal Zootopia, o vulpe cu gura mare trebuie să fugă când i se înscenează o crimă. Poliţistul cel mai bun din Zootopia, un iepure neprihănit, este pe urma vulpii, dar când amândoi devin ţintele unei conspiraţii, sunt obligaţi să lucreze împreună şi descoperă că şi duşmanii naturali pot deveni cei mai buni prieteni, precizează cinemagia.ro.
Lungmetrajul „Seria Divergent: Allegiant", al treilea film din franciza cinematografică „Divergent", bazată pe romanele scriitoarei americane Veronica Roth, a avut un debut mai slab faţă de precedentele două opusuri ale seriei, clasându-se pe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 29 milioane de dolari de vineri până duminică.
Drama „Miracles from Heaven" a debutat pe locul al treilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 15 milioane de dolari. Filmul o are în distribuţie pe actriţa Jennifer Garner şi prezintă povestea unei fetiţe care suferă de o boală digestivă rară, dar care află că s-a vindecat miraculos.

Deadpool e încă în top 5

Filmul „Strada Cloverfield 10/ 10 Cloverfield Lane", cu Mary Elizabeth Winstead şi John Goodman în distribuţie, a coborât pe locul al patrulea în box office-ul nord-american, cu încasări de 12,5 milioane de dolari. Pelicula prezintă povestea unei tinere femei care se trezeşte într-o peşteră, după un accident de automobil. Ea crede că a fost răpită, dar păzitorul ei încearcă să o liniştească, spunându-i că i-a salvat viaţa după un atac chimic de anvergură.
Filmul „Deadpool" a coborât de pe poziţia a treia pe locul al cincilea, după şase săptămâni de la lansare, cu încasări de 8 milioane de dolari. Filmul „Deadpool", al cărui protagonist este actorul Ryan Reynolds, prezintă povestea unui personaj din universul Marvel, înzestrat cu mult umor negru. Supranumit „mercenarul cu gură mare", Deadpool obţine, în urma unui experiment militar care dorea să redea abilitatea de regenerare rapidă a lui Wolverine, puteri incredibile (invulnerabilitatea la puteri telepatice şi telekinezice, rezistenţa la droguri şi toxine, dar şi prelungirea vieţii graţie puterilor de refacere ale organismului său). Acestea vin, însă, şi cu unele inconveniente: instabilitatea psihică şi un fizic desfigurat, potrivit cinemagia.ro.
Filmul „Cod roşu la Londra/ London Has Fallen", regizat de cineastul iraniano-suedez Babak Najafi, a pierdut două poziţii şi a coborât pe locul al şaselea, cu încasări de 6,8 milioane de dolari. „London Has Fallen" este un film de acţiune, în a cărui distribuţie se află actorii Gerard Butler, Aaron Eckhart şi Morgan Freeman.

Comediile se grupează spre coada clasamentului

Comedia „Whiskey Tango Foxtrot" a pierdut două poziţii şi a coborât pe locul al şaptelea în box office-ul nord-american, cu încasări de 2,8 milioane de dolari. Filmul, care îi are în distribuţie pe Tina Fey, Margot Robbie, Billy Bob Thornton şi Martin Freeman, este inspirat din amintirile jurnalistei Kim Barker despre reportajele sale din Afganistan şi Pakistan.
„The Perfect Match", o comedie romantică, a coborât două poziţii până pe locul al optulea, cu încasări de 1,9 milioane de dolari. Filmul este regizat de Bille Woodruff şi îi are în distribuţie pe actorii Cassie Ventura, Donald Faison, Terrence Jenkins şi Brett Girard.
Comedia „Grimsby/ The Brothers Grimsby" a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al nouălea în box office-ul nord-american, cu încasări de 1,4 milioane de dolari de vineri până duminică. În acest film, Sacha Baron Cohen interpretează rolul unui huligan englez care încearcă să salveze lumea, alături de fratele său, pe care îl reîntâlneşte după o pauză de 30 de ani.

„The Revenant" a revenit în Top 10

Filmul „The Revenant", cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a urcat o poziţie până pe locul al zecelea în box office-ul nord-american cu încasări de 1,2 milioane de dolari. Regizat de Alejandro Gonzalez Inarritu, „The Revenant" este un film despre răzbunare şi supravieţuire în condiţii extreme. Acest lungmetraj a fost recompensat cu trei premii Oscar - cel mai bun actor în rol principal (Leonardo DiCaprio), cel mai bun regizor (Alejandro G. Inarritu) şi cea mai bună imagine (Emmanuel Lubezki) - la gala de decernare a premiilor Academiei de film americane din acest an.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro