Angela Gheorghiu, alături de Placido Domingo | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Angela Gheorghiu, alături de Placido Domingo

Înregistrarea face parte dintr-o serie dedicată de Deutsche Grammophon unor opere italiene veriste mai puţin cunoscute.

"Fedora" este cea de-a şasea operă pe care Veronesi o dirijează în cadrul acestei serii. El a mai colaborat cu Angela Gheorghiu, cu care a înregistrat, în 2009, opera "L'amico Fritz", de Pietro Mascagni, dar şi cu Placido Domingo, a cărui voce poate fi auzită pe alte patru înregistrări realizate sub bagheta dirijorului italian.

Opera în trei acte, o adaptare a piesei omonime de Victorien Sardou, spune povestea prinţesei Fedora Romazov, a cărei încercare de a răzbuna uciderea logodnicului ei, care o înşelase, se termină cu moartea ei. Piesa a fost scrisă pentru actriţa Sarah Bernhardt, cunoscută la sfârşitul secolului al XIX-lea drept "Divina Sara".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro