Angajatul de la Complexul de Porci Tichileşti nu a murit intoxicat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Angajatul de la Complexul de Porci Tichileşti nu a murit intoxicat

Necropsia efectuată în cazul angajatului de la Complexul de Porci din Tichileşti, care a murit la spital după ce i s-a făcut rău la locul de muncă, nu a arătat faptul că bărbatul s-ar fi intoxicat cu vreo substanţă. A ieşit la iveală faptul că brăileanul de 54 de ani, Ştefan P., avea multiple afecţiuni grave, care i-ar fi putut aduce sfârşitul. S-au prelevat şi probe de sânge, urmând ca acestea să fie analizate şi să se stabilească dacă a existat, într-adevăr, vreo substanţă mortală. "S-a efectuat necropsia, dar nu ştiu cu ce să se fi intoxicat persoana decedată. Era o persoană cu multiple patologii, inima era foarte mărită, prezenta condensare pulmonară (n.r. - pneumonie), steatociroză hepatică. Victima avea edem cerebral accentuat (n.r. - creştere în volum a creierului). Am preluat şi probe de sânge pentru a face toxicologia, însă este greu pentru că a stat 24 de ore în terapie", ne-a declarat ieri dr. Gina Ilie, şeful Serviciului de Medicină Legală Brăila.
După cum v-am informat, angajatul de 54 de ani a murit în noaptea de duminică spre luni, în spital. El ajunsese acolo sâmbătă, 18 iunie, şi a fost internat direct la Reanimare, starea fiind gravă. Astfel, la ora 15.30, la Poliţia Brăila s-a anunţat faptul că la Complexul de Porci Tichileşti a fost găsită o persoană în stare de inconştienţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, aflat în zona camerei de pompare a dejecţiilor. Victima a fost imediat preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din păcate, medicii nu au reuşit să îl ţină prea mult în viaţă pe brăilean. În urma decesului, poliţiştii şi inspectorii de muncă au deschis o anchetă. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Morgă pentru a se efectua necropsia şi a se stabili dacă a fost sau nu vorba despre vreo intoxicaţie care să îi fi adus moartea. Oricum, poliţiştii au întocmit imediat după sesizarea transmisă dosar penal pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Ancheta în acest caz continuă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro