Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila organizează, vineri, 27 aprilie, "Bursa generală a locurilor de muncă". Această acţiune se va desfăşura atât în municipiul Brăila, cât şi în localităţile Făurei şi Însurăţei. Angajatorii care doresc să participe la acţiunea "Bursa generală a locurilor de muncă" au posibilitatea de a-şi prezenta oferta de locuri de muncă într-un cadru organizat, unde vor intra în contact direct cu persoanele care solicită un loc de muncă. Pentru aceasta, până pe 23 aprilie, angajatorii interesaţi vor comunica, în scris, oferta de locuri de muncă, completând formularul "Situaţia locurilor de muncă vacante", anexa nr.1 la "Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă" reglementate prin H.G. nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
"Acţiunile de tip bursa locurilor de muncă sunt organizate, pe de o parte, pentru sprijinirea persoanelor neocupate pentru găsirea în timp util a unui loc de muncă, iar pe de altă parte pentru sprijinirea angajatorilor, în vederea ocupării locurilor de muncă vacante într-un interval de timp cât mai scurt", a declarat Simona Cîrligea, directorul executiv al AJOFM Brăila.
Angajatorii care îşi au sediul în raza localităţilor Făurei şi Însurăţei pot contacta Punctul de Lucru Făurei, cu sediul în oraşul Făurei, str. Republicii, nr. 36, tel./fax0239/661.749, respectiv Punctul de Lucru Însurăţei cu sediul în oraşul Însurăţei, şos. Brăilei, nr.18, tel./fax 0239/660.574.
Pentru relaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa la AJOFM Brăila, cu sediul pe B-dul Dorobanţilor, nr.603-605 sau la tel. 0239/611.519, tel/fax 0239/611.386, e-mail: braila@ajofm.anofm.ro.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.