* prezent, azi, la Brăila, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat a oferit lămuriri cu privire la finalizarea “Golden Gate-ului” românesc: în decembrie 2022 se va circula pe pod şi pe anumite porţiuni din drumurile de legătură, urmând ca întregul proiect să fie gata în vara lui 2023 * ministrul a recunoscut că au existat blocaje în derularea lucrărilor, însă nu acceptă termenul de 2025 pentru finalizarea tuturor lucrărilor, aşa cum a cerut recent constructorul
După ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora întregul proiect numit “Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila” ar putea fi gata abia în 2025, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost azi prezent la Brăila pentru a inspecta stadiul lucrărilor. Însoţit de reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), precum şi de cei ai firmei constructoare (WeBuild, fost Astaldi), care au explicat că se vor face eforturi pentru ca circulaţia pe pod şi pe anumite porţiuni din drumurile de legătură să poată fi deschisă în decembrie 2022. În total, ar fi 23 kilometri de drum pe care să se poată circula, după cum a explicat, în faţa unei hărţi, Dragoş Burlan, reprezentantul firmei WeBuild.
“Dacă facem un efort comun, împreună cu beneficiarul, vom reuşi să deschidem de la km 1Â130 în sensul giratoriu, nodul rutier de la km 4, podul suspendat, sensul giratoriu de la kilometrul 8 şi drumul de descărcare de 4,3 km, în aşa fel încât să intrăm în DN22D. Urcarea se va face cu traficul greu şi traficul uşor de la km 1, din sensul giratoriu, de la nodul rutier, de la (km) 4 -4,500 m vor putea să urce sau să coboare numai autovehiculele până în 3,5 t, urmând ca toate celelalte autovehicule, atât sub 3,5t cât şi peste 3,5 t să poată să descarce în DN22, spre Isaccea, Tulcea şi Constanţa sau Hârşova”, a explicat Burlan.
De asemenea, acesta a venit în faţa ministrului Transporturilor şi a presei şi cu un grafic de execuţie ce cuprinde termene şi lucrări ce se vor finaliza în jurul zile de 19 decembrie 2022.
“Am dorit să prezentăm acest grafic pentru toată lumea ca să fie un document care ulterior să poată fi luat la întrebări de oricine şi să nu mai existe dubii de interpretare că nu sunt lucrările acoperite corespunzător. Va fi un efort comun, vor fi lucrări care se vor desfăşura şi în timpul nopţii, va trebui ca toţi să asigurăm o permanenţă, atât beneficiarul, cât şi inginerul, cât şi constructorul, în aşa fel încât productivităţile să fie îndeplinite şi fazele tehnologice corespunzătoare, ţinând cont că timpul nu mai este prietenul nostru zi de zi”, a mai punctat acesta.
La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că prima parte a lucrărilor la pod va fi gata în decembrie 2022, urmând ca în vara lui 2023 să fie finalizat întregul proiect.
“Cu toţii vedem că este o totuşi o lucrare impresionantă. E pentru prima oară când în România modernă se construieşte aşa ceva, e unul din proiectele importante în Europa în acest moment. Nu sunt pesimist din fire. Îmi doresc ca acest grafic pe care constructorul l-a prezentat să fie pus în practică. (...) Podul trebuie să fie dat în circulaţie la sfârşitul acestui an pe graficul prezentat, pe anumite variante. Pe celalalte, în mod normal, în vara anului 2023, şi anume varianta spre Jijila. Şi totodată ştiţi că anul viitor trebuie să fie dat în circulaţie drumul expres Galaţi-Brăila, iar descărcarea de pe acest pod vine în acel drum expres. Deci astea sunt termenele”, a declarat Grindeanu.
Întrebat de termenul de 2025 cerut de constructor pentru finalizarea tuturor lucrărilor la pod, Ministrul Transporturilor a recunoscut că au existat probleme “de ordin tehnic” între beneficiar (CNAIR) şi constructor (WeBuild), ajungându-se chiar şi în instanţă, însă nu acceptă ca abia peste 3 ani să fie totul gata.
“Am văzut în aceste zile, chiar săptămâni, mesaje diferite. E a treia oară când vin la Brăila cred în aceste ultime luni. Termenele pe care le ştiţi cu toţii că s-au dat în toată această perioadă au fost de dare în circulaţie la sfârşitul acestui an pe anumite variante. În această săptămână au avut loc discuţii între beneficiar, CNAIR, şi compania care execută acest proiect. Pe multe dintre punctele în care existau blocaje, şi-au existat blocaje pe soluţii tehnice, care în momentul în care s-a făcut acest proiect nu mai corespund cu realitatea. Discuţiile din această săptămână dintre cele două echipe au fost unele constructive, rămâne să se mai materializeze aceste discuţii. Iar eu nu sunt pe post de judecător să spun că unii sau alţii au dreptate. Vom aştepta pe 19-20 decembrie, acolo unde lucrurile pot fi închise în cadru legal se vor închide, unde nu, există şi partea cealaltă, cea care ţine de instanţe (...) Nu-mi doresc să ajungem în instanţe şi nici CNAIR-ul nu-şi doreşte acest lucru dar nu putem accepta orice soluţie vine din partea companiei şi care din punctul de vedere al beneficiarului nu se înscrie în soluţiile tehnice acceptate şi care sunt finanţate din bani europeni”, a explicat Grindeanu.
Legat de termenul de 2025 cerut recent de constructor pentru finalizarea tuturor lucrărilor la Podul peste Dunăre, Grindeanu a recunoscut că unele probleme au fost cauzate de CNAIR, dar cu toate acestea termenul de 2025 este “inacceptabil”.
“În urmă cu două săptămâni eram la Timişoara când apăruse această chestiune legată de 2025. Şi am şi spus atunci că am impresia că vorbim cu oameni cu dublă personalitate. Una e când venim aici şi se dau anumite declaraţii şi alta e pe hârtie (...) Aici s-au predat sau au fost ordine de începere, dacă am înţeles din punct de vedere tehnic, pe etape. Nu s-a dat tot amplasamentul dintr-o dată liber de sarcini către companie. Şi atunci s-a dat pe diverse tronsoane. Nu tot timpul, compania, CNAIR-ul, a reuşit pe anumite tronsoare să dea liber de saricni. Şi ştiţi foarte bine o parte dintre dvs discuţiile pe care le-am avut în februarie când am venit aici, legate de Transelectrica, de mutările de utilităţi şi toate aceste lucruri. Au fost depăşite aproape toate. Dacă ne luăm de la ordinul de începere şi până când ar trebui să se desfăşoare proiectul probabil de acolo a ieşit acest calcul. În discuţiile pe care le-am avut cu compania, şi acum mai devreme, eu cred că e depăşită această etapă şi în niciun caz nu e acceptabilă aceasta amânare”, a afirmat ministrul Transporturilor.