Angajaţii din sectorul celulozei şi hârtiei, instruiţi pe banii UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Angajaţii din sectorul celulozei şi hârtiei, instruiţi pe banii UE

Aproape o mie de persoane angajate în fabricile din sectorul de celuloză, hârtie şi carton au beneficiat de programe integrate de implementare a unor modele inovatoare de organizare a muncii şi de module de instruire în mai multe domenii, în cadrul unui proiect strategic implementat de către SC Ceprohart SA Brăila. Rezultatele obţinute au fost prezentate ieri, la conferinţa finală a proiectului "Programe de sprijin organizaţional şi formare profesională pentru personalul angajat din sectorul de celuloză, hârtie şi carton, în vederea adaptării la dinamica pieţei interne şi internaţionale", derulat în perioada 2 decembrie 2010 - 30 noiembrie 2013.
La conferinţa finală au participat reprezentanţi ai beneficiarului, Ceprohart Brăila, precum şi ai partenerilor din proiect: Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "Alexandru Darabont" Bucureşti şi Patronatul Industriei de Celuloză şi Hârtie din România - ROMPAP Bucureşti. Rezultatele au fost prezentate de către managerul de proiect, Petronela Nechita, care a precizat că proiectul strategic a fost implementat în 6 regiuni de dezvoltare din ţară şi a avut ca obiectiv general îmbunătăţirea nivelului de pregătire profesională şi a condiţiilor de sănătate şi securitate la locul de muncă pentru angajaţii şi angajatorii din sectorul românesc de celuloză, hârtie şi carton, într-un cadru instituţional. Grupul ţintă căruia i s-a adresat proiectul a fost constituit din 950 persoane angajate în fabricile din sectorul de celuloză, hârtie şi carton, din care: 102 manageri, 836 angajaţi şi 12 specialişti în domeniul medicinei muncii, care au beneficiat de programe integrate de implementare a unor modele inovatoare de organizare a muncii şi 22 de module de instruire structurate pe următoarele domenii: Noi tehnologii şi procese tehnologice; Protecţia mediului şi dezvoltare durabilă; Procese organizaţionale, inovare tehnică şi tehnologică; Tehnologia Informaţiei şi Comunicării (TIC).
Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European- "Investeşte în oameni!", în cadrul "Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013". Valoarea totală eligibilă a fost de 4,5 milioane lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă acordată din FSE - 3,6 milioane lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro