Angajaţi suspectaţi de furt | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Angajaţi suspectaţi de furt

Lucrătorii de la Poliţia oraşului Ianca au definitivat cercetările în cauza privind furtul a 20 de saci cu ciment, a câte 40 kg fiecare, din incinta grădiniţei din oraş, faptă comisă în ziua de 18 iunie. Poliţiştii au stabilit că principalii suspecţi sunt 8 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 42 de ani, domiciliaţi în comuna Mircea Vodă şi în municipiu, angajaţi ai societăţii care efectuează lucrările de renovare a clădirii unităţii de învăţământ. Oamenii legii au mai stabilit că suspecţii au vândut sacii cu ciment lui Vasile C., de 48 de ani, din oraşul Ianca. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat pentru cei 8 angajaţi şi tăinuire pentru cumpărător.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro