„Serviciul de securitate al aeroportului a arestat în urmă cu două zile doi libanezi care lucrau pentru una dintre societăţile de service a aeroportului după ce a descoperit implicarea lor în contacte cu elemente teroriste", a anunţat ANI, precizând că ancheta este în curs, potrivit Digi24.
O sursă din serviciul de securitate a confirmat pentru AFP arestarea a doi angajaţi, fără a preciza dacă ei lucrau direct pentru aeroport sau în contul unei societăţi de service.
„Unul dintre ei era în posesia unui pistol, iar în maşina celuilalt au fost descoperite urme de dispozitive explozive", a adăugat sursa, fără a intra în detalii,
Aeroportul internaţional din Beirut a constituit recent obiectul unei polemici despre posibilele breşe în securitatea dispozitivul său, ceea ce miniştrii libanezi nu au negat.
Ministrul lucrărilor publice şi transporturilor, Ghazi Zoaiter, afirmase la sfârşitul lunii martie că ar fi nevoie de 1,4 milioane de dolari pentru instituirea de noi măsuri de securitate la aeroport.