• recent, la redacţie au fost transmise sesizări cu privire la modul în care se face înscrierea pentru un post la penitenciar, în sensul că persoanele doritoare se cam îmbulzeau în faţa unităţii, fără a purta corect măştile de protecţie • există şi fotografii elocvente, însă de la Penitenciarul Brăila ni s-a transmis că s-au luat toate măsurile necesare pentru respectarea regulilor sanitare
Anumite posturi scoase la concurs în cadrul Penitenciarului Brăila îi determină pe mulţi brăileni dornici să se încadreze în sistem să dea năvală pentru depunerea dosarelor, fără a mai ţine cont şi de măsurile de protecţie impuse în scopul prevenirii răspândirii Covid - 19. La redacţie ne-au fost transmise sesizări cu privire la modul în care se face înscrierea pentru un post la penitenciar, în sensul că persoanele doritoare se cam îmbulzeau în faţa unităţii. Au fost surprinse şi câteva fotografii, în care se vede că unii candidaţi nu poartă corect masca de protecţie, iar distanţa nu prea era păstrată. Totuşi, de la Penitenciarul Brăila ni s-a transmis că se acţionează permanent în zona intrării în unitate, candidaţii fiind atenţionaţi să poarte masca şi să sta la distanţă unul de celălalt.
Chiar şi aşa, mica îmbulzeală tot mai apare, în ciuda atenţionărilor.
“Urmare verificărilor efectuate, precizăm că poliţiştii de penitenciare care au fost planificaţi să execute serviciul în postul de control nr. 1 (de la intrarea în locul de deţinere) au luat măsuri astfel încât prezenţa candidaţilor în număr mare în zona de responsabilitate să nu afecteze fluxul de acces persoane şi autovehicule în unitate. De asemenea, conducerea unităţii a desemnat mai mulţi poliţişti de penitenciare, în vederea monitorizării periodice a activităţilor din zona de acces în unitate. Aceştia, au atenţionat candidaţii să păstreze distanţa fizică, cât şi portul măştii de protecţie individuală. Au fost postate anunţuri/afişe/informări/recomandări privind obligativitatea respectării măsurilor de prevenţie a răspândirii virusului SARS-CoV-2 cu ocazia accesului cât şi pe timpul în care candidaţii s-au aflat în Penitenciarul Brăila. Menţionăm că în vederea respectării distanţării fizice, au fost luate măsuri de marcare a aleei pietonale din faţa zonei de acces în Penitenciarul Brăila, pentru persoanele care se află în exteriorul unităţii”, se arată în răspunsul transmis de purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila şi semnat de cms. şef Horia Huluba, director al instituţiei.
Posturi scoase la concurs
În solicitarea transmisă Penitenciarului Brăila am cerut şi situaţia posturilor scoase la concurs şi perioada de înscriere. Ni s-a comunicat faptul că au fost disponibile 31 de posturi din sursă externă, iar înscrierile s-au făcut până la data de 26 octombrie.
Potrivit informaţiilor transmise de purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, Simona Kober, pentru agent operativ au fost depuse un număr de 247 dosare de candidat, pentru agent asistent medical au fost depuse un număr de 3 dosare de candidat, iar pentru posturile de ofiţer şi agent din cadrul sectorului economico – administrativ au fost depuse un număr de 7 dosare de candidat.
În prezent, mai sunt şi alte posturi scoase la concurs, fiind vorba despre patru posturi, de ofiţer psiholog, ofiţer asistent social, ofiţer educaţie şi preot. Detaliile privind condiţiile de participare sunt postate pe site.