Mergi la conţinutul principal

Andrei Vasile a făcut încălzirea pentru naţionalele de tenis în aer liber

În semifinale, Vasile a dispus cu 6-2, 6-1 de Gabriel Niculescu de la Olimpia Bucureşti, însă a pierdut în ultimul act în faţa partenerului său de la dublu, Nicolae Frunză.

La o săptămână reprezentantul clubului TC Venus a participat şi la Cupa Fibec de la Câmpina, unde a obţinut un loc întâi la dublu împreună cu Nicolae Frunză şi un loc trei la simplu, după ce în semifinale a pierdut din nou în faţa lui Frunză.
"Rezultatele contează mai puţin, eu sunt mulţumit că am făcut o repetiţie utilă înaintea naţionalelor în aer liber care se vor derula începând cu 29 iunie la Arad şi unde doresc să-mi păstrez locul al doilea în ierarhia sportivilor de 12 ani", a declarat Andrei Vasile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro