Andreea Răducan şi-a lansat autobiografia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Andreea Răducan şi-a lansat autobiografia

"Am adunat aici toate emoţiile, toate trăirile din viaţa mea de gimnastă şi nu numai. Nu mi-am propus vreodată să scriu o carte, nici nu îi găseam rostul, mai ales că, în ultima vreme, mai toată lumea scrie cărţi, iar eu n-am fost niciodată în pas cu ce se poartă. Dar mi-am dat seama că această carte este cerută de public. Toate discuţiile pe care le-am avut cu diverse persoane cu care am intrat în contact se opreau la capitolul Sydney, la pseudoefedrină, la Nurofen şi toate celelalte. Iar atâta vreme cât am fost şi sunt nevinovată, nu mă deranjează să vorbesc despre episodul Sydney. Aşa că mi-am dat seama că şi alte persoane şi-ar dori să afle mai mult despre ce acest lucru. Sigur, subiectul a fost dezbătut foarte mult, dar aici, în această carte, am încercat să detaliez astfel încât oamenii să înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat atunci", a declarat Andreea Răducan în cadrul unei conferinţe de presă.

Ea a dedicat volumul "Reversul medaliei" tatălui său, Gheorghe Răducan, decedat în urmă cu patru ani. "Eu am scris o carte, nu scriu cărţi. Să nu înţeleagă lumea greşit, că mă apuc de toate şi nu fac nimic. Această carte o dedic tatălui meu, el mi-a îndrumat paşii către gimnastică. M-ar fi bucurat să fie şi el azi aici", a spus fosta campioană cu ochii în lacrimi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro