Tehnicianul român Ioan Andone a declarat, duminică, în cadrul conferinţei în care a fost prezentat oficial ca antrenor al formaţiei ŢSKA Sofia, că este fericit că a ajuns la una dintre cele mai puternice echipe din Bulgaria şi nu se gândeşte decât la prezenţa în Liga Campionilor.
"Sunt onorat să fiu antrenorul lui ŢSKA Sofia şi sper ca în curând pe stadionul nostru să vedem echipe mari. Sunt un antrenor foarte responsabil şi nu îmi doresc decât să fim numărul unu, să câştigăm campionatul. Marele meu regret este că nu am apucat să antreneze în Liga Campionilor, dar sper că o voi face cu ŢSKA după ce luăm titlul în acest sezon", a spus Andone.
Patronul grupării sofiote, Dimitar Borisov, susţine că l-a ales pe Andone din considerente obiective: "El este noul antrenor pentru că el pare să se plieze pe ceea ce ne dorim să facem la ŢSKA".
Andone a semnat un contract valabil un sezon şi jumătate cu ŢSKA Sofia, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani, conform declaraţiilor fostului agent Ioan Becali. Presa din Bulgaria anunţă că românul va încasa un salariul lunar de 25.000 de euro.
ŢSKA Sofia ocupă locul secund în campionatul Bulgariei după finalul turului, cu 31 de puncte, la patru distanţă de liderul Litex Loveci, şi i-a transferat în această iarnă pe Florentin Petre şi Daniel Pancu.
Tehnicianul Ioan Andone a declarat, sâmbătă, că preluarea băncii tehnice a lui ŢSKA Sofia este o provocare pentru el şi a adăugat că nu are decât un singur obiectiv în Bulgaria, câştigarea campionatului încă din acest sezon.
"Am mai avut o ofertă din Arabia Saudită, dar ei mi-au transmis că vor rămâne cu antrenorul secund. E o provocare propunerea din Bulgaria. Ioan Becali ştia că nu o să accept oferta lui Dinamo, eu vroiam altceva în ştefan cel Mare. Vom vedea ce condiţii sunt în Bulgaria, ce lot este. Au cea mai bună echipă, obiectivul meu este câştigarea titlului şi o participare în grupele Ligii Campionilor. Pentru această decizie, am cerut părerea lui Florentin Petre şi Trică", a spus Andone, la GSPTV.
Acesta a părut deranjat de propunerea făcută de acţionarii dinamovişti de a prelua echipa din ştefan cel Mare, refuzată până la urmă de tehnician: "Dinamo s-a cam jucat cu mine, mi-au făcut o ofertă, dar nu am fost de acord. M-aş bucura ca Dinamo să câştige campionatul, pentru Cornel Ţălnar şi pentru jucătorii pe care îi cunosc din lot. Suporterilor dinamovişti le doresc sănătate şi să fie alături de echipă".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.