Ancuţa Bobocel a ratat calificarea în finala probei de 3000 de metri, la CM de la Doha | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ancuţa Bobocel a ratat calificarea în finala probei de 3000 de metri, la CM de la Doha

În finală s-au calificat primele patru clasate în fiecare serie, plus încă patru sportive care au obţinut cel mai rapid timp. Seria I a fost câştigată de etiopiana Sentayehu Ejigu (9:00.34 minute), iar seria a II-a a revenit conaţionalei sale Meserat Defar (8:48.23). Ancuţa Bobocel a ratat calificarea la timp cu 86 de sutimi.

Conducătoarea delegaţiei României la CM de atletism în sală de la Doha, Gabriela Szabo a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că regretă ratarea Ancuţei Bobocel în proba de 3000 de metri, mai ales că a fost prima sub linia calificării în finală.

"Ancuţa Bobocel a făcut o cursă bună, dar să nu uităm că a avut o serie foarte grea, cu recordmena mondială a probei. Chiar şi aşa, Bobocel a reuşit cea mai bună performanţă a carierei, cu timpul ei, dacă ar fi alergat în prima serie, ar fi obţinut calificarea directă. Îmi pare rău că a fost prima sub linia calificării, dar o felicit şi am încredere că va reuşi performanţe mai bune pe viitor" , a declarat Gabriela Szabo la finalul cursei de 3000 de metri, care i-a adus personal numeroase medalii de-a lungul propriei cariere.

Conducătorul delegaţiei României la CM de la Doha a mai precizat că Ancuţa Bobocel nu va mai lua startul vineri în calificările de la 1500 de metri. "A avut îndeplinit baremul şi la 1500 de metri, dar cursele sunt prea apropiate, era foarte greu pentru ea să mai ia un start la doar 2-3 ore distanţă de cursa de 3000 de metri".

Ancuţa Bobocel a ratat vineri calificarea în finala probei de 3000 de metri, la Campionatele Mondiale de sală de la Doha, după ce a încheiat seria a doua a calificărilor pe locul 9, cu timpul de 8:54.08 minute, aceasta fiind cea mai bună performanţă a carierei pentru sportiva română. Ancuţa Bobocel a ratat calificarea la timp cu 86 de sutimi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro