„Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei Sanitare Publice (DSP) Bucureşti au decis sancţionarea unei asistente de la Spitalul CF2 cu suma de 700 de lei. În acelasi timp, DSP Bucureşti sesizează Colegiul Medicilor pentru continuarea investigaţiilor conform atribuţiilor legale ale acestuia, inclusiv pentru a răspunde la întrebarea dacă vina pentru incidentul transfuzional este de atribuit şi unui medic sau nu", se arată într-o informare de presă transmisă marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Ministerul Sănătăţii a mai transmis că va continua investigaţiile în acest caz, în perioada următoare.
„Următorul termen de verificare a spitalului este de 15 zile, începând cu ziua de vineri 29 iulie, când DSP va controla dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru autorizarea unităţii de transfuzii", se mai arată în informare.
Femeia de 39 de ani care a primit o transfuzie greşită de sânge la Spitalul CF 2 din Bucureşti are o evoluţie staţionară şi se află în continuare internată pe secţia de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Universitar din Capitală, potrivit managerului interimar al Spitalului Universitar, Dragoş Daviţoiu.
Pacienta a fost internată cu diagnosticul de cancer col uterin la Spitalul CF 2. Ea a primit, marţi, o transfuzie cu grupa sangvină AB4 pozivit, în condiţiile în care ea are grupa sangvină 0 pozitiv. La aproximativ o oră şi jumătate după intervenţia chirurgicală, s-au instalat primele semne de şoc hemoragic şi hematurie, iar pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare şi a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii. Vineri a fost mutată de la Spitalul CF2 la Spitalul Universitar.
În paralel este efectuată şi o anchetă a procurorilor, privind fapte de vătămare corporală din culpă, marţi fiind ridicate documente de la unitatea medicală.