Imediat după ce cazul lui Gheorghiţă Ion, bărbatul care a decedat la Psihiatrie în condiţii suspecte, a apărut în cotidianul Obiectiv- Vocea Brăilei, autorităţile s-au mişcat inexplicabil de repede şi joi au făcut autopsia, iar în aceeaşi zi au şi dat trupul neînsufleţit familiei, pentru a-l înmormânta. "În cinci minute au făcut autopsia şi ni l-au şi dat, spunându-ne că i-a bubuit inima. Dacă vrem mai mult, ne-au zis că trebuie să mergem la Galaţi, să plătim", ne-au declarat rude ale victimei.
Reamintim că Gheorghiţă Ion suferea de o afecţiune cronică psihiatrică, tulburare afectivă bipolară maniacală şi a fost internat la Spitalul de Psihiatrie, de pe 3 până pe 24 august, cu o întrerupere de două zile, dar a murit din cauza unor afecţiuni cardiace, pe care nimeni nu şi le-a putut explica. În acest caz, Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, care l-a şi primit pe pacient pe 24 august, însă n-a făcut decât să constate decesul, a sesizat organele de urmărire penală.
"Cazul a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, încă de pe 24 august, dar va fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, fiind de competenţa acestei instituţii", ne-au lămurit surse judiciare autorizate.
Remember: Un deces fără cauză
Aşa cum relatam şi în ediţia noastră de joi, 27 august, Gheorghiţă Ion a decedat pe 24 august: a făcut stop cardiac (cel mai probabil), la Psihotici, unde era internat, a fost chemată echipa de resuscitare, după care a fost dus la UPU, unde s-a şi declarat decesul. "L-am dus la spital pentru o boală de nervi şi acum îl iau în coşciug, mort de inimă, mi s-a zis. Noi ne-am pregătit să-l înmormântăm, dar nimeni nu ne spune nimic, nu vor să ni-l dea acasă, acum aflu că nici măcar nu i s-a făcut autopsia, nu ştiu nici ei de ce a murit Gheorghiţă al nostru. Am fost la Parchet şi mi s-a zis că ni-l vor da acasă, dar nu ni l-au dat. Teamă mi-i că, după ce a fost bătut, n-a fost bine tratat şi de aceea a murit de inimă", ne-a povestit Maria Ion, 74 de ani, mama lui Gheorghiţă.
La data la care reporterii noştri s-au sesizat, cadavrul nu era autopsiat, iar familia umbla dintr-o instituţie într-alta pentru a afla ce s-a întâmplat.
"Cadavrul nu a ajuns la Morga, este într-o cameră a Spitalului Judeţean de Urgenţă, nu ştim de ce nu ne-a fost adus pentru
necropsie", ne-a declarat, atunci, dr. Gina Ilie, şef Secţie Medicină Legală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila.
Doctorul Mihail Iugulescu, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă
Brăila, ne-a explicat că trupul neînsufleţit a stat într-o cameră de la Anatomopatologia spitalului, tocmai pentru a se vedea decizia procurorilor în acest caz, mai ales că victima prezenta şi urme de violenţă.
Mai mult, medicul curant al lui Gheorghiţă, dr. Tiberiu Dobrescu, a susţinut că pacientul "avea leziuni tegumentare, care n-ar fi putut provoca decesul, motiv pentru care nici nu i-am făcut ecograf sau tomograf, nu erau leziuni neurologice sau de alt tip", dar că nu ştia cine l-a agresat pe bărbat: "Leziunile sunt trecute în foaie, nu ştim cine l-a bătut". Misterul tocmai aici apare: "Cine l-a bătut pe Gheorghiţă? Dacă n-a fost investigat suficient, iar autopsia a fost făcută în cinci minute, cine poate spune dacă de la acele lovituri i s-a tras moartea sau nu?!", sunt doar câteva dintre întrebările pe care încă le mai ridică familia îndurerată.
Filmul evenimentelor
Surse medicale autorizate ne-au confirmat faptul că bărbatul a fost internat prima dată pe 3 august, calmat cu psihotrope injectabile, dar în aceeaşi noapte a fugit din spital: "Avem trei asistente, iar el era un munte de om, a plecat fără probleme. Nu l-am legat pentru că se calmase", a spus dr. Tiberiu Dobrescu. După două zile, pe 6 august, poliţiştii l-au ridicat de pe o stradă din Făurei, într-o vădită stare de deviaţie psihotică: "Cu pantalonii rupţi, la bustul gol, se spăla pe mâini în apa strânsă în ghivecele stradale".
"Bărbatul a fost depistat pe Strada Republicii din oraşul Făurei şi
prezenta semne vizibile că suferă de afecţiuni psihice. Avea
pantalonii rupţi, era dezbrăcat până la jumătate. A fost legitimat şi,
deşi n-avea acte la el, a spus cum se numeşte, după care a fost
dus la Psihiatrie", ne-a declarat subcomisar de poliţie Jenel Sogor,
purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Bărbatul a cooperat şi chiar n-a opus rezistenţă atunci când a fost
luat de pe stradă şi dus la spital. Se pare că în momentul în care a fost predat angajaţilor de la Psihiatrie, Gheorghiţă nu era bătut. "Eu m-am dus a doua zi şi l-am văzut bătut, se văita că-l dor toate", a spus mama culturistului.
Cu toate acestea, dr. Dobrescu nu-şi explica nici el întâmplările zilei de 24 august, când pacientul ar fi intrat în stop cardio-respirator: "Sincer, nu ştiu să explic! La 6 dimineaţa ieşise la ţigară. Mai apoi, pe la 7.00, făcuse tratamentul, era sub calmante injectabile uşoare acum, nu mai avea psihotrope. La ora 8.45 a fost vizita. Dormea, era bine. L-a văzut o colegă a mea. La 9.10 urma să-mi încep eu vizita, când am fost chemat de urgenţă că a intrat în stop. S-a început masaj cardiac, resuscitarea, am sunat şi la echipa de urgenţă pentru SJU. 30 de minute a fost resuscitat. Inima bătea sacadat, din când în când. I s-a administrat adrenalină şi se reluau bătăile inimii. Nu ştiu de ce... N-avea antecedente cardiace! A fost dus la UPU, unde s-a constatat decesul", ne-a declarat dr. Tiberiu Dobrescu.
Acum, rămâne de văzut dacă se va face lumină în acest caz, în contextul în care, în cazul unei morţi suspecte se impune o expertiză amănunţită, iar cine o cere plăteşte. E la nivelul a câteva sute de lei. Sute de lei pe care familia, aflată la necaz, nu le are. Teoretic, dacă se constată că avem de-a face cu o moarte provocată, necropsia trece în contul Statului român, respectiv Ministerul Justiţiei, prin instituţia din teritoriu care solicită ancheta: Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.