Administratorul delegat al lui AC Milan, Adriano Galliani, a declarat, marţi, că tehnicianul Carlo Ancelotti va pleca de la gruparea rossoneră în cazul în care formaţia patronată de Silvio Berlusconi nu va termina sezonul în primele trei locuri, informează AFP.
Chestionat în legătură cu viitorul actualui antrenor al milanezilor, Galliani a precizat că Ancelotti va fi demis în cazul în care formaţia rossoneră nu va termina campionatul pe o poziţiei care să-i permită accesul direct grupele Ligii Campionilor.
În urma eliminării din Cupa UEFA, dar şi a înfrângerii din runda trecută în faţa Sampdoriei, scor 1-2, presa din Penisulă a scris că oficialii lui AC Milan au început să caute un înlocuitor pentru Ancelotti. Printre numele vehiculate de publicaţiile italiene se aflau cele ale lui Rijkaard, Van Basten şi Leonardo.
Gruparea din via Turatti se află în prezent pe locul 3 în Serie A, la 12 puncte în spatele liderului Inter. AC Milan mai păstrează doar şanse teoretice la titlu şi a fost eliminată atât din Cupa Italiei, cât şi din Cupa UEFA.
Ancelotti a preluat pe AC Milan în cursul sezonului 2001-2002, înlocuindul în funcţie pe turcul Fatih Terim. Fostul tehnician al Parmei şi al lui Juventus a câştigat alături de formaţia milaneză două Ligi ale Campionilor, un titlu în Serie A, două Supercupe ale Europei, o Cupă a Italiei, dar şi Campionatul Mondial al Cluburilor. Ancelotti a declarat de curând că intenţionează să-şi ducă la capăt actualul contract, care expiră în vara lui 2010.