Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat că se va întâlni, săptămâna viitoare, cu liderii grupurilor parlamentare ale acestui for pentru a face lobby privind revizuirea Constituţiei şi dacă demersul nu va avea succes, PDL va iniţia un proiect de lege în acest sens.
"Vom discuta despre viziunea lor de revizuire a Constituţiei şi, odată depăşite cele două congrese ale PSD şi PNL, sper să fie mai atenţi la ceea ce ne-au cerut românii pe 22 noiembrie (2009, n.r.)", a precizat Anastase.
Preşedintele Camerei a explicat că, după aceste discuţii, va solicita convocarea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. "Voi solicita convocarea Birourilor permanente pentru că avem o ordine de zi foarte încărcată şi, oricum, PDL va merge până la capăt cu acest demers şi dacă nu va fi nicio şansă, opţiunea va fi aceea de a iniţia un proiect de lege în acest sens asumat de noi", a mai spus democrat-liberala.
Conducerile celor două Camere ale Parlamentului nu au reuşit, pe 22 februarie, să aprobe solicitarea PDL de constituire a Comisiei de revizuire a Constituţiei, reprezentanţii PNL şi PSD votând "împotrivă".
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a acuzat parlamentarii PSD şi PNL că au dovedit "laşitate" amânând constituirea Comisiei de modificare a Constituţiei şi a precizat că PDL va solicita convocarea unei noi şedinţe a birourilor reunite pe această temă.
Potrivit articolului 150 din Constituţie, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, se arată în articolul 151.