"Poziţionându-mă în echipa lui Emil Boc, v-aş putea spune că Emil Boc ar putea fi avantajat de această creştere a numărului de delegaţi, pentru că în felul acesta ajungem la inima partidului, cea care a înţeles şi măsurile dure pe care a trebuit să le luăm, dar a înţeles şi buna-credinţă şi e acel hardcore al partidului care este extrem de dedicat şi ştie să-l aprecieze pe Emil Boc ca lider", a spus Anastase, într-un interviu acordat realitatea.net.
Întrebată dacă sunt adevărat informaţiile potrivit cărora Traian Băsescu ar fi supărat pe Emil Boc şi ar fi renunţat la susţinerea acestuia, întreptându-se către Vasile Blaga, Anastase a dat de înţeles că această informaţie este o dezinformare. "Într-o competiţie internă, chiar dacă dvs nu vedeţi foarte multe dintre lucrurile care se întâmplă în interior, să ştiţi că se folosesc tot felul de instrumente, inclusiv ale dezinformării", a fost răspunsul preşedintelui Camerei. Anastase a precizat că, dacă Traian Băsescu are ceva de spus, o spune "cu subiect şi predicat" şi niciodată nu ascunde lucruri, iar, în acest moment, preşedintele a spus că îl susţine pe Emil Boc la preşedinţia partidului. "Îl cunoaştem cu toţii şi ştim foarte bine că niciodată nu ascunde. Traian Băsescu a spus cu subiect şi predicat faptul că-l susţine pe Emil Boc la preşedinţia partidului, iar eu altă declaraţie publică nu am văzut", a explicat ea.
Anastase a mai afirmat că ideea măririi numărului de delegaţi nu a aparţinut vreunuia dintre cei trei candidaţi, ci a fost prezentată de Boc, Blaga şi Paleologu comisiei de organizare a alegerilor, pentru a da Congresului "solidaritatea, unitatea şi forţa" din anii trecuţi. "Evident că nouă (comisiei - n.r.) ne revine sarcina mai puţin plăcută de a vedea din punct de vedere tehnic cum putem realiza acest lucru", a adăugat democrat-liberala, precizând că un număr de 4200 de delegaţi ar complica procesul de votare şi ar prelungi programul Convenţiei, însă acum se caută soluţiile tehnice.
În ceea ce priveşte relaţia PDL-ului cu Traian Băsescu şi influenţa acestuia în partid, Anastase a spus că PDL arată astăzi aşa cum a fost construit împreună cu Băsescu la conducerea lui şi evident că acesta are "o greutate extrem de mare a opininiilor" în interior. "E un parteneriat la care nu am renunţat şi nici nu cred că în majoritatea noastră gândim altfel, să renunţăm la acest parteneriat", a subliniat preşedintele Camerei.
Emil Boc nu s-ar mai bucura de susţinerea necondiţionată a lui Traian Băsescu, şeful statului preferând în schimb să transmită un mesaj clar contracandidatului acestuia, Vasile Blaga, că alegerile interne trebuie să se desfăşoare într-o competiţie liberă şi legitimă, fiind de acord cu creşterea numărului de delegaţi, potrivit unor surse democrat-liberale.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.